Un oraş din SUA vrea suspendarea licenţelor pentru benzinăriile Lukoil

Reflectând sporirea animozităţii în SUA faţă de Rusia, după invadarea Ucrainei, autorităţile din cel mai mare oraş din New Jersey au votat să suspende licenţele pentru benzinăriile purtând marca Lukoil, o mare companie petrolieră rusă, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Consiliul Municipal al oraşului Newark a aprobat o rezoluţie în care solicită suspendarea tuturor licenţelor celor două benzinării locale Lukoil, în semn de sprijin pentru Ucraina.

„Aceasta este o decizie a autorităţilor locale pentru a face ceea ce restul lumii face, impunând presiuni asupra Rusiei pentru a opri această oribilă invazie”, a afirmat Anibal Ramos, membru al Consiliul Municipal, care reprezintă o parte a oraşului Newark unde locuiesc mulţi americani cu rădăcini ucrainene.

Este neclar cum decizia ar afecta Lukoil, unul din cei mai mari producători globali de ţiţei. Există 230 de francize Lukoil North America, iar benzinăriile din New York, New Jersey şi Pennsylvania sunt deţinute de francize.

Conform informaţiilor din presă, Consiliul de Administraţie al Lukoil, a solicitat joi să se pună capăt conflictului din Ucraina cât se poate de repede.

Într-o declaraţie pe propria pagină de Internet, compania s-a declarat îngrijorată de „evenimentele tragice din Ucraina” şi a afirmat că susţine negocierile care să încheie conflictul.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare