Un panou imens care îi înfăţişează pe preşedintele american Donald Trump şi pe premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost incendiat la Teheran, în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului Republican al preşedintelui american în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, citată de Agerpres.
Pe panoul incendiat apar şi imagini cu vicepreşedintele american JD Vance şi emisarul american Steve Witkoff.
În timp ce panoul era cuprins de flăcări, iranienii au surprins momentul cu telefoanele şi şi-au făcut selfie-uri în faţa acestuia.
În imagini transmise de televiziunea de stat iraniană se poate vedea panoul arzând şi o mulţime de oameni fluturând steaguri.
Mii de iranieni s-au adunat miercuri dimineaţă în faţa fostei ambasade a SUA din Teheran, unde au fost incendiate steaguri americane şi israeliene şi au răsunat sloganurile obişnuite „Moarte Americii, moarte Israelului”.
Donald Trump a declarat miercuri că este „în mare măsură adevărat” că războiul lansat alături de Israel împotriva Iranului, care a avut ca impact creşterea preţului petrolului, a condus la înfrângerea electorală a republicanilor.
sursa – AGERPRES





