Un parlamentar mongol al unui partid de opoziţie, ucis în plină campanie

Un parlamentar al unui partid de opoziţie a fost ucis în Mongolia în timpul campaniei pentru alegerile legislative care vor avea loc la sfârşitul lunii, transmite France Presse, transmite Agerpres.

Victima era membru al Partidului Democrat (liberal-conservator) şi guvernator al oraşului Sant Sum (centrul Mongoliei), a precizat partidul său într-un comunicat, adăugând că a fost ucis sâmbătă.

Presa locală a făcut referire la un anume B. Bayanmunkh, în timp ce partidul l-a identificat ca fiind „BB”.

Sâmbătă, „în jurul orei 22.00, B. a fost ucis de alte persoane în timpul unei reuniuni a cinci membri ai MPP (Partidul Popular Mongol) în legătură cu primul tur al alegerilor parlamentare”, se arată în comunicat.

Mongolia, care are o populaţie de 3,5 milioane de locuitori şi un teritoriu de trei ori mai mare decât al Franţei, a stabilit data de 28 iunie pentru următoarele alegeri parlamentare.

Violenţele în timpul alegerilor sunt rare în această ţară guvernată de un sistem democratic care contrastează cu sistemul autoritar al celor doi vecini impunători, China şi Rusia. Dar opozanţii spun că statul de drept este în declin, iar guvernul încearcă să limiteze criticile la adresa rezultatelor sale în materie de corupţie, potrivit AFP.

„Aceste alegeri au loc sub toate presiunile posibile, cum ar fi presiuni guvernamentale puternice şi spionaj”, se mai arată în comunicatul partidului.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare