Un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susţine examenele naţionale – publicat de MEC

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susţine examenele naţionale, în contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susţinerii examenelor naţionale

Resursele de antrenament tip test, realizate împreună cu Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, respectă modelul subiectului de examen. Obiectivul acestora este acela de a exersa în această săptămână şi de a continua efortul în vederea obţinerii unor rezultate bune la viitoarele examene, a anunţat luni un comunicat al MEC.

Baremele de evaluare şi de notare vor fi publicate pe acelaşi site, vineri, 3 aprilie 2020. Rolul acestora este de autoevaluare şi calibrare a modului în care au fost redactate răspunsurile.

Totodată, în cadrul emisiunilor Teleşcoala vor fi prezentate unele soluţii ale acestor teste de antrenament, cu explicaţiile necesare pentru a înţelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare şi de notare, a mai precizat MEC.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare