Un profesor de liceu, de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din Bucureşti, reținut pentru viol și agresiune sexuală. Victimele sunt doi băieți de 16 și 17 ani

Joi, un profesor de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a fost reținut de procurori. El este acuzat că a agresat sexual și a violat doi adolescenți de 16, respectiv 17 ani. Bărbatul este și angajat al Centrului National de Politici si Evaluare în Educație (CNPEE), potrivit hotnews.ro.

Ministerul Educației că a cerut Parchetului de pe lângă Tribunalul București informații suplimentare pentru a putea aplica „în regim de urgență” legea privind „suspendarea raportului de serviciu”.

„Ministerul Educației manifestă toleranță zero față de orice abateri de la normele legale, profesionale, de etică și față de orice formă de abuz și violență: fizică, psihologică sau emoțională”, a transmis instituția.

De asemenea, pe perioada cercetărilor, Colegiul Național „Sfântul Sava” va suspenda contractul de muncă al cadrului didactic.

Cele două victime ale profesorului au depus plângeri pe numele cadrului didactic de 51 de ani. Agresiunile ar fi avut loc în anul 2021.

„La data de 02.06.2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în mun. București, sector 3, inculpatul a întreținut cu persoana vătămată (un băiat în vârstă de 17 ani) un act sexual oral, profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”, se arată într-un comunicat de presă.

„La data de 17.12.2021, în timp ce se afla într-o locuință din mun. București, sector 3, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”, mai spun procurorii.

Judecătoria Sectorului 3 urmează acum să decidă dacă bărbatul va fi reținut pentru 30 de zile.

Profesorul este titlular la Colegiul Național „Sfântul Sava” și predă Economie. Între 2020 și 2022, profesorul a participat la proiectul Teleșcoala, difuzat de TVR.

Cazul are loc în plin proces de implementare a proiectului România Educată. Scopul proiectului constă în îmbunătățirea calității învățământului în țară. Directivele din program au fost introduse în noile legi ale educației. Acestea au fost adoptate anul trecut de coaliția PSD-PNL.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare