Un tribunal iranian l-a condamnat în apel pe rapperul Amir Tataloo la pedeapsa capitală, după ce acesta a fost găsit vinovat de „blasfemie”, a raportat duminică un cotidian local, citat de AFP, scrie Agerpres.
„Curtea Supremă a acceptat recursul procurorului” împotriva unei precedente sentinţe de cinci ani de închisoare şi „acuzatul a fost condamnat, de această dată, la pedeapsa cu moartea pentru insulte aduse profetului Mahomed”, a relatat cotidianul reformist Etemad pe site-ul său.
Sentinţa nu este definitivă şi poate face obiectul unui nou recurs, a adăugat aceeaşi sursă.
În vârstă de 37 de ani, cântăreţul şi compozitorul Amir Tataloo a fost unul dintre pionierii muzicii rap în Iran, unde şi-a început cariera în prima parte a anilor 2000. S-a mutat la Istanbul în 2018 după ce nu a reuşit să obţină licenţa de autor muzical din partea autorităţilor iraniene.
În decembrie 2024, justiţia iraniană a anunţat că artistul a fost expulzat în Iran de către Turcia în urma unui ordin emis de tribunalul revoluţionar din Teheran.
Procesul lui a fost deschis în martie 2024, în special pentru acuzaţii de „încurajare a tinerei generaţii de a practica prostituţia”, „propagandă împotriva Republicii Islamice Iran” şi „difuzare de conţinuturi obscene sub formă de videoclipuri şi cântece”.
Înainte să se mute în Turcia, Amir Tataloo a fost arestat de mai multe ori, inclusiv în 2016 pentru „tulburarea opiniei publice”.
Tatuat din cap până în picioare, rapperul iranian declanşase o polemică şi în 2017, după ce s-a întâlnit cu preşedintele ultraconservator Ebrahim Raisi, decedat într-un accident de elicopter în mai 2024.
În 2015, Amir Tataloo a compus un cântec pentru a susţine programul nuclear iranian în perioada încheierii acordului nuclear între Teheran şi comunitatea internaţională.
sursa – AGERPRES