Un tren de metrou s-a defectat în această dimineață în apropierea staţiei Gara de Nord

Un tren de metrou s-a defectat vineri dimineaţa în apropierea staţiei Gara de Nord astfel încât circulaţia pe Magistrala 4 se realizează în sistem pendulă între staţiile Basarab 2 – Griviţa şi Griviţa-Străuleşti, informează Metrorex.

„Circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată în sistem pendulă între staţiile 1 Mai – Basarab 2. Între Basarab 2 şi Gara de Nord 2 nu se circulă. Astăzi, în jurul orei 7:05, un tren de metrou s-a defectat în apropierea staţiei Gara de Nord. Călătorii au fost debarcaţi cu ajutorul personalului de specialitate Metrorex”, se arată în comunicatul companiei.

Potrivit sursei citate, în cel mai scurt timp trenul defect va fi retras pentru analiză şi remediere, iar circulaţia trenurilor la metrou va fi reluată în condiţii normale.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare