Alocarea fondurilor necesare pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală – etapele 1 şi 2 a primit undă verde luni de la Guvernul Dăncilă.
„Vom aproba astăzi în Guvern alocarea fondurilor necesare pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală – etapele 1 şi 2. Este un program de succes a cărei implementare a generat rezultate concrete şi a contribuit la dezvoltarea tuturor localităţilor, îndeosebi a cele mai sărace.
Fiecare comunitate locală, indiferent de apartenenţa politică, a beneficiat de cel puţin un proiect de dezvoltare. Sunt argumente solide şi sper ca viitorul Guvernsă ţină cont de ele şi să continue acest program în beneficiul românilor„, a declarat premierul Viorica Dăncilă înaintea şedinţei de guvern.
Potrivit acesteia, programul de guvernare, anunţat de premierul desemnat, este axat pe austeritate, fie că înseamnă îngheţarea pensiilor, concedieri în sistemul bugetar şi tăieri de salarii, ori lipsă de soluţii îndomenii prioritare precum sănătatea, educaţia şi infrastructura.
„Este un program de guvernare lipsit de viziune şi de coerenţă.
Totodată, lista miniştrilor nominalizaţi denotă improvizaţie, iar numărul mic al femeilor din guvern arată lipsa de preocupare pentru egalitatea de gen.
Am anticipat aceste intenţii, motiv pentru care am propus ‘Pactul pentru bunăstarea românilor‘, generat de preocuparea pentru binele oamenilor. Susţin în continuare acest document, cu atât mai mult cu cât dezbaterile din ultimele zile arată cât estede necesar.
În toată această perioadă în care domnul Klaus Iohannis nu şi-a făcut simţită prezenţa, iar premierul desemnat şi-a căuta susţinerea politică, guvernul a continuat să lucreze”, a afirmat premierul.
Viorica Dăncilă a mai anunţat pe agenda şedinţei de guvern de luni există o informare cu privire la măsurile luate pentru buna desfăşurare a alegerilor prezidenţiale.
„Am luat toate măsurilepentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor prezidenţiale, astfel încât să asigurăm dreptul la vot tuturor cetăţenilor români, atât în ţară cât şi în afara graniţelor ţării. Pentru exercitarea votului, românii din diaspora au la dispoziţie trei zile. În plus, avem în vedere creşterea numărului secţiilor de votare la 835, aproape dublu faţă de alegerile europarlamentare din luna mai.
Sunt informată în permanenţă în legătură cu pregătirea a procesului electoral. Inclusiv astăzi, pe agendă avem o informare cu privire la măsurile luate pentru buna desfăşurare a scrutinului prezidenţial, toate acestea în condiţiile în care încă nu avem desemnat un ministru interimar la Ministerul Afacerilor Interne”, a adăugat şefa guvernului.