Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a semnat sâmbătă, 23 martie, 5 contracte de finanţare din fonduri europene pentru judeţul Bistriţa Năsăud, în valoare de peste 92 milioane de lei.
Proiectele au în vedere: linia verde de transport public, utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă; reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea UPU – SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa; creşterea eficienţei energetice a Secţiilor externe ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa; îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 15; reabilitarea, extinderea, modernizarea şi dotarea infrastructurii educaţionale a grădiniţei cu program prelungit „Alba ca Zăpada” din Beclean.
Primul proiect, în valoare de aproape 59 milioane de lei, include, pe lângă introducerea unei linii de autobuze electrice, şi reabilitarea străzilor şi realizarea benzilor de rulare, modernizarea staţiilor de transport, amenajarea unui garaj şi a unor staţii de încărcare a mijloacelor de transport electrice, inclusiv sistem e-ticketing, precum şi construirea pistelor pentru biciclete şi modernizarea traseelor pentru pietoni. Astfel, Linia Verde presupune intervenţii extrem de importante în infrastructură, care vor conduce la crearea unui nou traseu de transport public, a precizat un comunicat al MDRAP.
„Practic, cu un singur proiect, rezolvăm atât reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, cât şi reţelele de utilităţi, problema traficului aglomerat şi a locurilor de parcare în zona centrală. În plus, le facem loc în trafic şi bicicliştilor!”, a declarat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.
Cele două proiecte referitoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa au în vedere atât reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea UPU – SMURD, cât şi creşterea eficienţei energetice a secţiilor externe ale spitalului. Valoarea totală a contractelor este de peste 21 milioane de lei, fonduri asigurate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020.
Cel de-al patrulea proiect, în valoare de 6,5 milioane de lei, va contribui la creşterea eficienţei energetice a 277 de apartamente din 7 blocuri de locuinţe, în scopul reducerii poluării generate de producerea, transportul şi consumul de energie.
- Oraşul Beclean va beneficia de 6,3 milioane de lei, în vederea modernizării grădiniţei „Alba ca Zăpada”, astfel încât cei 185 de preşcolari să beneficieze de condiţii superioare pentru desfăşurarea procesului educaţional, de confort, siguranţă şi de echipamente didactice moderne, inteligente şi cu aplicabilitate practică.
„Mă bucur să văd că bistriţenii mei sunt interesaţi de investiţii în domenii dintre cele mai diverse! Doar prin programele coordonate de MDRAP, în acest judeţ sunt investite aproximativ 12 miliarde de lei, dintre care aproape 2 miliarde de lei reprezintă fonduri europene!”, a concluzionat ministrul Dezvoltării Regionale.