Ungaria permite firmelor să plătească taxe în euro sau dolari

Ungaria va permite companiilor să-şi plătească taxele în euro sau dolari, a anunţat sâmbătă guvernul, o mişcare despre care analiştii spun că ar putea creşte rezervele ţării într-un moment în care nevoile de valută forte au crescut, transmite Reuters, potrivit News.ro.

”Dacă din punct de vedere tehnic este mai uşor pentru companii să plătească taxe în euro sau dolari, atunci este mai uşor şi pentru statul maghiar, în condiţiile în care nevoile de import au crescut vertiginos”, a declarat şeful de cabinet al lui Orban, la un briefing de sâmbătă.

Facilitatea va fi disponibilă pentru toate companiile şi va simplifica contabilitatea corporativă, asigurându-se totodată că impozitele vor continua să curgă către stat şi bugetul să rămână echilibrat.

”Companiile ar putea economisi din taxele de conversie… iar guvernul probabil doreşte să crească rezervele valutare. Chiar dacă există un acord cu Bruxelles-ul în toamnă, nu va ajunge o sumă semnificativă de fonduri UE până la sfârşitul anului şi aceasta este o modalitate uşoară de a obţine valute străine fără a emite obligaţiuni în valută”, a declarat David Nemeth, analist senior la K&H Bank.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare