Ţările bogate creează condiţii de viaţă periculoase pentru copiii din întreaga lume, potrivit unui raport al Centrului de Cercetare Innocenti al Fondului Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) publicat marţi şi care îndeamnă aceste ţări să reducă producţia de deşeuri şi poluarea atmosferică şi acvatică, informează AFP, arată Agerpres.
Centrul a analizat 39 de ţări din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi din Uniunea Europeană (UE) după diferite criterii: pesticide, umiditatea din locuinţă, nivelul de plumb, accesul la lumină sau volumul de deşeuri.
Chiar dacă Spania, Irlanda şi Portugalia sunt elevii buni, niciuna dintre ţările analizate nu furnizează medii sănătoase pentru copii, potrivit raportului. Australia, Belgia, Canada sau SUA nu garantează un mediu sănătos copiilor care trăiesc pe teritoriul lor, în timp ce ţările mai puţin bogate, din America Latină şi Europa, au un impact mult mai redus asupra stării generale a planetei, se spune în raport.
„Nu doar că cea mai mare parte a ţărilor bogate nu reuşesc să le furnizeze propriilor copii un cadru de viaţă sănătos, ci, mai rău, ele contribuie la distrugerea celui al altor copii, în altă parte a lumii”, denunţă într-un comunicat Gunilla Olsson, directoarea Centrului Innocenti.
În cele 39 de ţări studiate, peste 20 de milioane de copii au niveluri crescute de plumb în sânge, precizează raportul.
Finlanda, Islanda şi Norvegia se află în frunte în ceea ce priveşte furnizarea unui mediu sănătos propriilor copii, dar, în acelaşi timp, se situează pe ultimele locuri în ceea ce priveşte impactul lor asupra planetei în materie de niveluri de emisii, volum de deşeuri electronice şi nivel de consum.
În Islanda, Letonia, Portugalia şi Regatul Unit, un copil din cinci este expus la umiditate şi mucegai la el acasă, în timp ce în Cipru, Ungaria şi în Turcia această situaţie vizează mai mult de un copil din patru.
Numeroşi copii respiră un aer toxic atât în exterior, cât şi în interior, în special în Mexic, la polul opus fiind Finlanda şi Japonia, potrivit raportului.
În Belgia, Israel, Ţările de Jos, Polonia, Republica Cehă şi Elveţia, mai mult de un copil din 12 este expus unor niveluri crescute de poluare legată de pesticide, se mai spune în acest raport.
sursa – AGERPRES