Peste cinci milioane de copii ucraineni sunt dependenţi de ajutor umanitar din cauza războiului în ţara lor, potrivit UNICEF, informează miercuri DPA, potrivit Agerpres.
În Ucraina, aproximativ trei milioane de copii au nevoie de sprijin după invazia rusă şi circa 2,2 milioane de copii care au fugit de conflict în alte ţări au nevoie de asemenea de asistenţă umanitară, a declarat miercuri Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii.
Cel puţin 262 de copii au fost ucişi de la începutul războiului la 24 februarie şi sute de şcoli au fost avariate, potrivit organizaţiei.
Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului este marcată pe 1 iunie.
„În loc să sărbătorim ocazia, ne apropiem solemn de 3 iunie – a 100-a zi a unui război ce a distrus vieţile a milioane de copii. Fără o încetare urgentă a focului şi pace negociată, copiii vor continua să sufere – şi consecinţele războiului vor avea un impact asupra copiilor vulnerabili din întreaga lume”, a declarat directorul UNICEF Catherine Russell.