Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă a fost deconectată luni seara de la Sistemul Energetic Național (SEN), din cauza unei defecțiuni apărute în partea clasică a reactorului, fără niciun impact asupra securității nucleare, a anunțat SN Nuclearelectrica.
”SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 9 noiembrie 2026. Cauza deconectării Unității 1 CNE Cernavodă este o defecțiune în partea clasică a reactorului Unității 1, fără niciun impact asupra securității nucleare, fiind realizată în strictă conformitate cu procedurile de operare. Specialiștii CNE Cernavodă lucrează în mod continuu la remedierea situației și repornirea Unității 1 cu prioritate”, se arată în informarea transmisă Bursei de Valori București.
Conducerea societății a precizat că vor fi luate măsuri la nivelul managementului tehnic al centralei, iar acesta urmează să fie înlocuit începând cu data 1 decembrie 2026.
”În cursul acestui an, pe lângă provocările determinate de condițiile climatice severe, CNE Cernavodă s-a confruntat cu indisponibilități temporare neplanificate, cauzate de disfuncționalități la nivelul sistemelor tehnice auxiliare. Toate sistemele de protecție au funcționat impecabil, iar securitatea nucleară nu a fost în niciun moment afectată. Cu toate acestea, frecvența acestor întreruperi a fost sub nivelul de excelență pe care ni le asumăm. Operarea la cele mai înalte standarde internaționale necesită o rigoare impecabilă și în zona activităților tehnice de suport. În acest sens, am decis numirea unui nou Director Tehnic la CNE Cernavodă și inițierea unui plan de remediere operațională. Acesta include verificarea accelerată a procedurilor de mentenanță și alinierea strictă a proceselor la cele mai bune practici din industria nucleară internațională. Această schimbare de leadership reflectă maturitatea și capacitatea organizației noastre de a acționa ferm pentru menținerea unui factor ridicat de capacitate și asigurarea stabilității energetice pe termen lung”, a declarat directorul general SNN, Mihai Gioară.
Potrivit sursei citate, cauza de profunzime a evenimentului va fi analizată în detaliu și prezentată într-un raport ulterior.
Nuclearelectrica a mai transmis că efectuarea lucrărilor de remediere se realizează în conformitate cu procedurile aplicabile ale CNE Cernavodă, fără impact asupra securității nucleare, personalului și mediului înconjurător.
Totodată, specialiștii CNE Cernavodă realizează simultan lucrări de pornire a Unităților 1 și 2 în vederea reconectării la SEN în cel mai scurt timp.
Nu în ultimul rând, societatea menționează că va informa piața cu privire la orice modificare, în conformitate cu obligațiile de raportare care îi revin în calitate de companie listată.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în data de 28 iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Ulterior, la jumătatea lunii august, a fost deconectată și Unitatea 2. Cele două unități ale Centralei de la Cernavodă asigurau aproximativ 20% din energia dispecerizabilă.
Vineri după-amiaza, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național.
Sursa: AGERPRES





