Uniunea Editorilor din România, consternată de intenția Guvrernului de a majora TVA la cărți și manuale școlare

Uniunea Editorilor din România (UER) ia act, cu consternare, despre intenţia executivului de a majora cota TVA pentru carte, inclusiv pentru manualele şcolare.

„Într-o ţară în care aproximativ 95% dintre cetăţenii cu vârsta de peste 18 ani nu achiziţionează nici măcar o carte în decursul unui an, potrivit Eurostat, iar rata analfabetismului funcţional atinge cote alarmante, lipsesc cu desăvârşire programele naţionale care să stimuleze consumul de carte şi interesul pentru lectură.

În opinia noastră, cota TVA pentru carte, manuale şcolare şi publicaţii culturale şi ştiinţifice ar trebui eliminată, ca o primă măsură dintr-un viitor pachet minimal de măsuri care ar putea fi implementate în vederea stimulării interesului pentru lectură, în care ar mai trebui incluse:

1. Împrospătarea fondului de carte al bibliotecilor publice şi şcolare, cu titluri actualizate şi în cantităţi suficiente. Cele mai multe dintre biblioteci au un fond de carte în stare avansată de uzură fizică şi titluri care au apărut în urmă cu decenii!

2. Acordarea de vouchere exclusiv pentru achiziţia de carte, pentru toţi elevii din învăţământul pre-universitar, în scopul stimulării interesului pentru lectură. Este o măsură implementată cu succes în multe ţări din Uniunea Europeană.

3. Subvenţionarea transportului pentru livrarea de carte, pentru cumpărătorii care comandă online, în condiţiile în care, în foarte multe localităţi, librăriile s-au desfiinţat.

În prezent, cărţilor li se aplică o cotă TVA de 5%, atât pentru cele tipărite, cât şi pentru cele digitale. O creştere a cotei TVA ar conduce, inevitabil, la un preţ de vânzare mult crescut şi la o scădere considerabilă a volumului vânzărilor.

Creşterea cotei TVA este incompatibilă, totodată, cu dezideratele proiectului prezidenţial ROMÂNIA EDUCATĂ. Un cetăţean educat presupune, în mod implicit, o persoană cu acces liber şi facil la resurse educaţionale şi culturale, nerestricţionat de diferite limitări impuse (cum ar fi preţurile de vânzare sporite ale manualelor şi cărţilor, devenind inaccesibile unei mari părţi a populaţiei).

În lipsa unui pachet de măsuri stimulatoare, oferta de carte va fi substanţial diminuată, cu un impact negativ asupra generaţiilor viitoare. Alături de investiţiile pentru sănătate şi educaţie, sprijinirea industriei de carte este o investiţie strategică pentru viitor!

Majorarea cotei TVA pentru carte va împinge lucrurile către o direcţie fără echivoc:

Dacă până acum s-a citit puţin în România, de acum înainte nu se va mai citi deloc!”, a transmis UER.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare