Uniunea Europeană ar putea deveni următoarea țintă a SUA, în războiul comercial

Recentele acorduri rezolvând (pentru moment, în cazul Chinei) preocupările SUA în domeniul comerțului în relațiile cu China, Canada și Mexicul, aceasta ar putea permite SUA să extindă războiul comercial cu UE în 2020, după cum a sugerat, săptămâna trecută, reprezentantul pentru comerț al SUA, Robert Lighthizer.

  • Cu toate acestea, noii lideri europeni se mobilizează pentru a întări abilitatea blocului de a răspunde ofensivei SUA.

În cursul unui interviu acordat unui post de televiziune, Lighthizer a declarat că SUA au o relație comercială “foarte debalansată“ cu UE, citând deficitul comercial bilateral, care ar putea ajunge la 180 de miliarde dolari, în 2019. Președintele Trump a subliniat, în repetate rânduri, că reducerea deficitului comercial al SUA este un obiectiv-cheie, iar deficitul cu UE este, în mod obișnuit, al doilea-ca mărime-pentru SUA, respectiv circa jumătate din cel cu China, dar de două ori mai mare decât cel cu Mexicul. Administrația Trump a încheiat, recent, acorduri care ar putea conduce la diminuarea deficitelor comerciale cu China și Mexicul, dar Lighthizer a subliniat că nu “nu poți reduce deficitul comercial global fără a-l reduce pe cel cu Europa“.

Ca să atingă acest obiectiv, Lighthizer a indicat faptul că SUA vor folosi amenințarea cu taxele vamale mai mari, așa cum au făcut cu China. “Sunt o grămadă de bariere în calea comerțului“ în UE, precum și “multe alte probleme pe care trebuie să le rezolvăm“, a mai adăugat el, inclusiv găsirea “unei soluții de a vinde mai mult“ țărilor europene. Ca parte a acestui efort, SUA vor “continua să se concentreze“ pe utilizarea taxelor vamale de import pentru bunurile din UE.

  • În octombrie 2019 SUA au mărit cu 25% taxele vamale de import la mai mult de 150 de produse din UE, în contextul îndelungatei dispute comerciale, în cadrul OMC, pe tema subvențiilor pentru industria de aviație, iar o posibilă mărire a acestor taxe vamale până la 100% este luată în considerare ca parte a unui efort de a asigura ceea ce Lighthizer numea “un fel de soluție negociată“.

SUA au mai amenințat cu o creștere de 25% a taxelor vamale la automobilele și componentele auto produse în UE, după ce s-a constatat că aceste importuri amenință securitatea națională a SUA. Lighthizer nu a indicat dacă vor urma creșteri de taxe vamale, ca parte a initiativelor menționate, sau prin alte căi, precum, de exemplu, cea a unei noi și mai ample investigații împotriva UE bazate pe Secțiunea 301 (referitoare la încălcarea acordurilor comerciale și alte asemenea practici comerciale neloiale), despre care unii observatori susțin că ar fi avută în vedere de către Casa Albă.

Între timp UE se pregătește să își întărească abilitatea de a contraataca orice mișcare de acest gen făcută de SUA.

Comisia Europeană a creat, recent, un post nou, cel de responsabil cu aplicarea aspectelor comerciale, iar noul comisar pe linie de comerț, Phil Hogan, a propus o mai mare libertate pentru UE de a impune contramăsuri “în orice moment în care partenerii noștri comerciali nu respectă regulile jocului“, acuzație adresată, în mod frecvent, în cazul creșterilor de taxe vamale aplicate de către administrația Trump.

În mod concret, această propunere ar elimina necesitatea ca o dispută să urmeze toată procedura la OMC, înainte ca UE să poată răspunde cu măsuri precum creșterea taxelor vamale, sau impunerea de restricții cantitative la import, sau de acces la achizițiile publice. Organul de apel al OMC și-a pierdut, recent, abilitatea de a audia cazuri, dată fiind lipsa de judecători, situație datorată refuzului SUA de a lua în considerare numirea unora noi în ultimii ani, iar Hogan a declarat că UE “nu își poate permite să rămână fără apărare“ în această situație.

Propunerea ar putea intra în vigoare la mijlocul anului viitor, în cazul în care este aprobată de către Parlamentul European și de către Consiliul European.

Sursa: Cu sprijinul consilierilor economici din rețeaua externă a MEEMA

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare