Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se situează din nou printre universităţile de referinţă în clasamentele internaţionale, după cum o arată clasamentul Times Higher Education (THE) 2022 lansat recent pentru patru domenii academice.
Potrivit acestuia, UBB este singura universitate din România prezentă în clasamentul aferent domeniului Psihologie (Psychology), unde ocupă poziţia 401-500 la nivel internaţional. De asemenea, în domeniul ştiinţelor fizice (Physical sciences), UBB ocupă prima poziţie în ţară şi poziţia 601-800 la nivel internaţional, în timp ce, în domeniul ştiinţelor vieţii (Life sciences), România este reprezentată doar de UBB şi Universitatea din Bucureşti, ambele plasate în intervalul 601-800. În domeniul medical (Clinical & Health), România este reprezentată de trei universităţi cu profil medical, din Cluj, Iaşi şi Târgu Mureş, toate pe poziţia 601+.
„Mă bucur să văd că UBB îşi menţine poziţia de lider la nivel naţional şi continuă să se numere printre universităţile de referinţă ale lumii, fapt confirmat de noul clasament THE pe domenii academice. Dincolo de prestigiu însă, prezenţa UBB şi a celorlalte universităţi româneşti în clasamentele universităţilor internaţionale trebuie să reprezinte un element real de referinţă în conturarea politicilor academice şi a politicilor publice cu impact direct asupra mediului universitar”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Clasamentul britanic THE este unul dintre cele mai prestigioase şi comprehensive clasamente internaţionale ale universităţilor, sistemul de clasificare luând în analiză criterii complexe legate de predare, cercetare, relaţia cu mediul socio-economic şi internaţionalizare.
UBB este universitatea cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din ţară (cu peste 55.000 de oameni, din 11 localităţi şi 9 judeţe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de cinci ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor. În plus, de mai mulţi ani UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent, în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, iar din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene „world-class/research-intensive”.