Un bărbat în vârstă de 51 de ani a decedat în urma accidentului petrecut pe DN 67D, în zona localităţii Leleşti şi alte 5 persoane cu vârste între 6 şi 54 de ani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.
Potrivit acestuia, în jurul orei 16,45, pompierii au fost solicitaţi prin intermediul numărului 112 să intervină pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza localităţii Leleşti, în care au fost implicate două autovehicule. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare şi o autospecială SMURD din cadrul ISU Gorj, precum şi patru ambulanţe de la SAJ Gorj, echipajele de intervenţie constatând că în urma impactului violent au rezultat şase victime, dintre care una încarcerată şi inconştientă.
‘S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a victimei, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte 5 victime. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele de intervenţie nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului în vârstă de 51 de ani găsit încarcerat. Celelalte 5 victime cu vârste cuprinse între 6 şi 54 de ani au fost transportate la UPU (6 ani băiat, 13 ani fetiţă, 54 ani femeie, 31 ani femeie, 41 ani bărbat)’, a spus Florin Chisim.
Reprezentanţii IPJ Gorj au anunţat că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
‘La data de 21 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 despre faptul că pe DN 67 Leleşti ar fi avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime. Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat, de 50 de ani, din comuna Godineşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67D, din direcţia Peştişani către Târgu-Jiu, ar fi efectuat manevra de depăşire a unui autoturism, iar în momentul pătrunderii pe sensul opus de circulaţie, acesta ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Runcu, care se deplasa din direcţia Târgu-Jiu către Peştişani. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului de 50 de ani, dar şi rănirea altor 5 victime, cu vârste cuprinse între 6 şi 54 de ani, toate din comuna Runcu, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate’, a transmis IPJ Gorj.
Conducătorul auto în vârstă 40 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Sursa: PRESSONLINE