UPDATE Prahova: Un copil de doi ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Ploieşti

Ploieşti, 20 apr/ Agerpres/ – Un copil în vârstă de doi ani a căzut, joi, de la etajul patru al unui bloc din municipiul Ploieşti, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

‘La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 16,00, poliţiştii Secţiei nr. 2 de poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că un minor de 2 ani ar fi căzut de la etajul 4 al unui imobil situat pe strada Constantin Brezeanu din municipiul Ploieşti. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, minorul în cauză fiind asistat medical de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova’, precizează sursa citată.

Conform datelor transmise de Ambulanţa Prahova, băieţelul era în stop cardio-respirator, iar echipajul medical a început manevrele de resuscitare la faţa locului, fiind continuate pe timpul transportului către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Surse medicale au declarat, pentru AGERPRES, că minorul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauza şi împrejurările în care a avut loc evenimentul. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare