Ursula von der Leyen: „Vom continua să creștem presiunea asupra Rusiei! Suntem solidari cu România şi poporul român”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după ce o dronă rusească a lovit o zonă locuită din Galați, afirmând că războiul declanșat de Moscova a depășit „o nouă linie roșie”. Oficialul european și-a exprimat solidaritatea cu România și a anunțat noi măsuri de presiune asupra Federației Ruse, scrie gandul.ro.

Mesajul a fost publicat pe platforma X la scurt timp după ce autoritățile române au confirmat că o dronă de proveniență rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați, provocând o explozie, un incendiu și rănirea unor civili.

Șefa Comisiei Europene a catalogat incidentul drept o escaladare gravă a consecințelor războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei.

„Războiul de agresiune al Rusiei a trecut o altă linie roșie. O dronă rusească a lovit o zonă populată din România și a rănit civili. Pe teritoriul UE. Suntem solidari cu România și poporul român”, a transmis Ursula von der Leyen.

Președinta Comisiei Europene a subliniat că Uniunea Europeană va continua să consolideze măsurile de securitate și descurajare în statele aflate la frontiera estică a blocului comunitar.

„Suntem pe deplin solidari cu România și cu poporul român. Pe măsură ce continuăm să ne consolidăm securitatea și capacitatea de descurajare, în special la frontiera noastră estică, vom continua să creștem presiunea asupra Rusiei”, a declarat von der Leyen.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare