USR a cerut încă o dată desființarea unei categorii de pensii speciale, celelalte partide au votat pentru menținere

Senatorii USR au cerut încă o dată desființarea pensiilor speciale, categorie cu categorie, dar susținătorii sistemului ”specialilor” – PSD și PNL – s-au opus, potrivit unui comunicat al partidului. 

În contextul dezbaterii în Senat a unei noi legi privind statutul grefierilor, USR a propus eliminarea articolelor care se refereau la acordarea de pensii speciale, dar amendamentul a fost respins prin votul PSD și PNL.

Proiectul de lege al Guvernului propune pensii speciale pentru ”recompensarea personalului pentru munca desfășurată în acest domeniu, precum și încurajarea și obținerea, în cadrul sistemului judiciar, a stabilității și performanței profesionale a personalului angajat, pentru ca, în final, actul de justiție să se realizeze în condiții cât mai bune”.

”Indiferent cu ce inițiativă va veni Guvernul prin care se statuează sau perpetuează dreptul unor persoane de a beneficia de pensii speciale, noi vom veni cu amendamente pentru eliminarea lor, până când coaliția pentru apărarea privilegiilor specialilor va înțelege că ele nu au ce căuta în România.

Până la urmă, echitatea și corectitudinea trebuie să fie principiile care stau la baza politicii în privința drepturilor la pensie.

Nu negăm unele inechități din sistemul judiciar, mai ales cu privire la grefieri, dar soluția nu poate fi niciodată și pentru nimeni să fie oferite pensii speciale. Nemulțumirea majoră a românilor este legată de prelungirea sistemului pensiilor speciale pentru încă 38 de ani. Copiii și nepoții noștri vor munci să plătească pensiile specialilor de azi, de mâine și de peste aproape o jumătate de secol!”, a declarat senatorul USR Irineu Darău.

Senatul este cameră decizională, proiectul legislativ urmează să fie promulgat de către președintele României.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare