USR a depus astăzi în Parlament un pachet de inițiative legislative care își propun îmbunătățirea calității apei de băut în România, dar și a accesului la apă potabilă al tuturor cetățenilor. Garantarea unei ape potabile curate de la robinet pentru toți cetățenii stă la baza unui stat incluziv și preocupat de mediu și sănătate.
Senatorul Allen Coliban și deputatul Cornel Zainea, membri în Comisiile pentru Mediu din Parlament, sunt cei care au elaborat Legea pentru completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile care include prevederile referitoare la măsurarea gratuită a calității aerului, decontarea unui filtru de apă și garantarea apei potabile de la robinet gratuite în instituții și cafenele.
Potrivit modificărilor, cetățenii pot solicita gratuit, o dată pe an, verificarea parametrilor de calitate a apei potabile din locuințe către direcția de sănătate publică județeană. În cazul încălcării valorilor limită, utilizatorul poate beneficia, la cerere, de un filtru de apă al cărui cost este decontat de primăria din localitate. De asemenea, o altă inițiativă din pachetul legislativ prevede că instituțiile publice și operatorii economici care oferă servicii de alimentație publică vor oferi, gratuit și la cerere, apă potabilă.
“În România, deși ne număram până nu demult printre țările cu o calitate foarte bună a apei, ultimii ani au marcat o creștere semnificativă a consumului de apă îmbuteliată. Acest lucru se explică, într-o măsură, prin unele probleme punctuale de calitate a apei, în ciuda banilor europeni disponibili și cheltuiți în acest domeniu. Consecința acestui fapt a fost scăderea încrederii populației în calitatea apei disponibile la robinet. Statul este responsabil să ofere cetățenilor acces la apă potabilă de calitate. Pachetul nostru de propuneri vine să elimine suspiciunile și să identifice în mod clar eventualele probleme, oferind un screening anual gratuit, dar și să încurajeze consumul de apă de la robinet inclusiv în zona alimentației publice”, a declarat senatorul Allen Coliban.
“Într-o țară în care un procent mare al populației trăiește la limita sărăciei, accesul la o apă curată și de calitate este foarte important. Apa înseamnă viață, iar o apă poluată poate însemna boală. Prin aceste două legi, România va intra în rândul țărilor care încurajează consumul responsabil de apă”, a declarat deputatul Cornel Zainea.
Dreptul la apă potabilă este recunoscut la nivel internațional ca drept fundamental al omului. În acest sens, Rezoluția nr. 64/292 a Adunării generale a Organizației Națiunilor Unite stipulează că „dreptul la apă potabilă sigură și curată și la salubritate este un drept al omului esențial pentru o viață normală și pentru exercitarea tuturor drepturilor omului”.
În România, consumul de apă îmbuteliată a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani. Dacă în anul 2012 acest consum a fost de 69 litri pe cap de locuitor, iar în anul 2015 acesta a reprezentat 72 litri, în anul 2017 consumul de apă îmbuteliată a crescut până la 90 de litri pe cap de locuitor. Această diferență reprezintă o creștere de aproximativ 30% în numai 5 ani. În același timp, România se află pe ultimele locuri în Europa din punct de vedere al consumului apei de la robinet, conform statisticilor Eurostat.
Creșterea consumului apei îmbuteliate contribuie la creșterea cantității de deșeuri din plastic, în condițiile în care reciclarea acestora se dovedește a fi deficitară. Din totalul de 6 milioane de tone de deșeuri produse, România reciclează 13%, adică 780,000 de tone. Iar din cele 780,000 de tone de deșeuri reciclate, doar 9% reprezintă plastic, adică 70.200 tone, România situându-se pe penultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol și riscând să nu atingă țintele de reciclare stabilite pentru anul 2020.
Propunerile legislative sunt susținute de mai mulți parlamentari ai Uniunii Salvați România și vor intra pe traseul legislativ în prima sesiune parlamentară din 2019.