Deputatul USR Alin Apostol a depus, în urma consultărilor cu reprezentanți ai societății civile și în colaborare cu parlamentari de la principalele partide, un nou proiect de lege în sprijinul persoanelor cu dizabilități, astfel încât să fie posibilă cumularea tuturor prestațiilor sociale de care acestea beneficiază pe un card electronic. Adică, mai puțină birocrație și mai puține drumuri, implicit, mai mult respect pentru persoanele cu dizabilități.
„Am depus al doilea proiect pentru persoanele cu dizabilități: un card electronic, obținut la cerere și care să permită cumularea unor prestații sociale regăsite în Legea 448/2006. Astfel, pentru orice abonament de metrou sau autobuz, bilet de teatru, călătorie cu trenul sau decontarea carburantului, beneficiarul va putea folosi acest card, iar sumele aferente fiecărei prestații sociale vor fi reținute la sursă, în limita impusă de lege. La baza acestui card va exista și o aplicație, pe care beneficiarii o pot instala pentru a putea vedea statusul acestor facilități, în timp real. Astfel, ei vor putea ști de câte călătorii cu trenul mai pot beneficia sau când a fost atinsă limita maximă a sumelor decontate pentru plata carburantului. Consider că nevoia unui astfel de act normativ este extrem de mare, întrucât propune o soluție simplă, menită să debirocratizeze tot procesul greoi, extrem de stufos și uneori discriminatoriu prin care persoanele cu dizabilități pot beneficia de drepturile garantate prin lege”, declară deputatul USR Alin Apostol.
Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități prevede o serie de prestații sociale de care beneficiază atât persoanele cu handicap, cât și însoțitorii acestora. Printre acestea se numără, în anumite condiții, gratuitate pe toate liniile de transport urban în comun (de suprafață și metrou), gratuitate transport interurban și bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări aristice și sportive.
Deși legislația în vigoare prezintă procesul de acordare a facilităților sau, după caz, de decontare a lor, în realitate, procesul este extrem de birocratic, greoi și discriminatoriu. Un exemplu concret: pentru a putea vedea o piesă de teatru, o persoană cu dizabilități este nevoită să se prezinte cu o zi înainte la casa de bilete și să facă o cerere, pe baza certificatului de handicap sau a legitimației, pentru a i se elibera biletul de acces. Un alt exemplu: pentru a putea călători cu metroul, persoanele cu handicap sunt nevoite să cumpere din fonduri proprii cartele de metrou lunare, după care, la final de lună, sunt obligate să meargă la sediile DGASPC-urilor de sector spre a le fi decontate sumele.
Proiectul inițiat de deputatul USR Alin Apostol prevede crearea unui card electronic (pe modelul cardurilor de vacanță) care să cuprindă toate prestațiile sociale de care beneficiază persoanele cu dizabilități. În acest fel, acestea vor beneficia mai ușor de drepturile oferite de lege și nu vor mai fi puse inutil pe drumuri.
Conform datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, România avea, la sfârșitul anului 2021, 865.573 persoane cu dizabilități. Dintre acestea, aproximativ 98% sunt îngrijite de familie și/sau trăiesc independent, iar restul se află în instituții publice rezidențiale de asistență socială.