USR a depus un proiect de lege privind extinderea Programului „A doua șansă” pentru persoanele cu dizabilități

Senatoarea USR, Silvia Dinică, a depus, miercuri, un proiect de lege privind extinderea programului educațional „A doua șansă” pentru persoanele cu dizabilități, un proiect care oferă posibilitatea celor care au abandonat școala să fie reintegrați în sistemul de învățământ românesc, anunță USR, printr-un comunicat.

Această inițiativă legislativă propune extinderea atribuţiilor şcolilor speciale în sensul integrării persoanelor cu dizabilităţi prin dobândirea de noi competenţe profesionale, prin intermediul programului „A doua şansă”. Extinderea reglementării acestui program în rândul persoanelor cu dizabilități se impune din motive de ordin constituțional, pentru respectarea principiului egalității și nediscriminării. ,,Este vorba de egalitate de șanse și de acces echitabil la aceste servicii educaționale care le pot da copiilor și tinerilor o șansă la o viață mai bună.“ a declarat senatoarea USR Silvia Dinică.

În prezent, programul „A doua șansă” reglementat prin OMECTS 5248/2011 și OMEN 4093/2017 se referă exclusiv la învățământul de masă, dar exclude în totalitate învățământul special. În Legea nr. 1/2011 a educației naționale este prevăzută organizarea programelor educaționale de tip „A doua șansă” pentru ciclurile de învățământul primar și gimnazial, dar nu și pentru învățământul special, ducând astfel la o situație de discriminare.

„Prin modul în care este reglementat, în prezent, programul educațional << A doua șansă>> nu oferă șanse egale tuturor copiilor. De exemplu, dacă un elev din învățământul de masă a abandonat școala pentru el există posibilitatea de a recupera învățământul obligatoriu. Pe de altă parte, pentru un elev care este înscris în învățământul special, posibilitatea de a recupera învățământul obligatoriu nu este încă reglementată și el nu se mai poate reîntoarce. Consider că și persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de aceeași oportunitate de a-și relua educația dacă își doresc acest lucru.“ a declarat senatoarea USR Silvia Dinică.

Programul „A doua șansă” este un program de corecție a abandonului școlar ce asigură persoanelor care au renunțat la educația principală o a doua șansă pentru a învăța, pentru a obține o calificare sau pentru a obține o oportunitate alternativă de învățare.

Proiectul de lege poate fi consultat accesând link-ul: bit.ly/34X3Y2f

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare