Conducerea USR a votat astăzi, la inițiativa președintei Elena Lasconi, o propunere de excludere a membrilor care primesc condamnări penale în primă instanță
Astăzi, în ședința de Birou Național al USR, președinta partidului, Elena Lasconi, a propus o rezoluție care stabilește că orice membru USR care este condamnat penal pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, în primă instanță, va fi exclus din partid, dacă nu își va da demisia din USR și din orice funcție publică. Propunerea președintei USR a fost votată de Biroul Național în unanimitate.
Până în acest moment, statutul USR, la fel ca inițiativa legislativă „Fără Penali în Funcții Publice”, prevedea ca doar după condamnarea penală definitivă un membru USR să piardă calitatea de membru de partid și funcția publică.
„Am propus partidului această schimbare de abordare a integrității și mă bucur că toți colegii mei au votat-o, pentru că așa mi s-a părut corect. Un pas în spate de la primul verdict. Evident, în cazurile în care verdictul final e altul, persoana respectivă poate să revină fără probleme. Sunt primar în funcție, hărțuit constant cu plângeri, știu cât de ușor este să te trezești cu acțiuni în instanță, dar un verdict e un verdict. USR este singurul partid din România care oferă o alternativă onestă la actuala guvernare, care după 35 de ani de la Revoluție poate reforma, pe bune, țara”, a afirmat Elena Lasconi, președintă USR.
Decizia a fost votată de toți cei 24 de membri ai Biroului Național și de președinta USR și se aplică de la momentul votului.