USR îl acuză pe ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila că a stabilit criteriile pentru selectarea celor 25 de spitale care se vor finanţa prin PNRR nu în beneficiul românilor, ci astfel încât să-i mulţumească pe baronii PSD, incapabili să demareze şi să finalizeze proiecte de infrastructură în sănătate. „Cea mai recentă victimă a politrucilor: Spitalul Municipal Bacău, exclus din lista de investiţii PNRR, deşi este finalizat în proporţie de 85%”, arată USR.
„Cu slide-uri, cifre şi mare tam-tam, Rafila a prezentat criteriile propuse de minister pe baza cărora vor fi alese cele 25 de spitale ce se vor finanţa prin PNRR. Alese e un fel de a spune, pentru că, frumos ambalate în grafice, criteriile au deja un iz greu de politizare trandafirie. În loc să pună, cu prioritate, accentul pe proiectele şi lucrările aflate în stadiile cele mai avansate de proiectare sau chiar execuţie, Rafila face praf banii, cu un egalitarism ce miroase a partizanat de la o poştă”, a declarat Cristian Ghinea, coordonator de politici publice al USR şi fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit sursei citate.
USR a reuşit, prin PNRR, să aducă 2,5 miliarde de euro pentru infrastructura din sănătate, bani care să fie cheltuiţi pe proiecte deja demarate şi finalizabile până în 2026. Sub presiunea termenului limită 2026, metodologia de selectare a celor 25 de proiecte din lista iniţială de 49 ar trebui să răsplătească munca deja făcută şi să aibă prioritate proiectele în care s-au făcut paşi înainte.
„În loc de asta, Rafila trişează din criterii astfel încât gradul de pregătire nu contează. Prea ocupat de mărimea sumelor de cofinanţare (care e treaba autorităţilor locale, nicidecum a ministrului), Rafila pune apriori pe butuci proiecte solide, precum noul Spital Judeţean din Sibiu sau Spitalul Municipal Bacău. Să luăm cazul de la Bacău, despre care Rafila face declaraţii eminamente politice: că guvernul anterior a introdus greşit spitalul pe listă, că spitalul – din punct de vedere juridic – nu există, şamd. Realitatea factuală este că SPITALUL EXISTĂ şi construcţia lui este gata în proporţie de 85%! Un guvern anterior a dat prin OUG clădirea la primărie. Primăria Bacău a băgat bani şi ar avea nevoie de 15 milioane de euro să îl termine. Rafila zice: «Ah, păi nu mai e spital, că nu scrie în OUG că va fi spital». E spital, nu sală de biliard. 85% gata. Să pună mâna şi să-l termine! În acest moment, este nevoie de un aviz tehnic de la Ministerul Sănătăţii. În loc să dea aviz, pozitiv sau negativ, ministerul răspunde – evident politic – «Daţi clădirea la Spitalul Judeţean Bacău!». Adică la Consiliul Judeţean, care este PSD. Asta răspunde Ministerul la o solicitare de aviz tehnic: «Daţi clădirea la Consiliul Judeţean»! Dacă e dată la PSD devine spital ca prin farmec. Dacă e făcut de primărie, poate că e spital sau sală de biliard. Câtă ticăloşie! Rafila, spitalele din PNRR nu sunt pentru propagandă de partid. PNNR este un program naţional gândit pentru români, nu pentru politruci”, a mai atras atenţia Ghinea.
Referitor la excluderea Spitalului Municipal „Sf. Maria” din Bacău de pe lista investiţiilor prin PNRR, primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, i-a trimis o adresă ministrului PSD Alexandru Rafila în care a explicat de ce trebuie finalizat spitalul.
„I-am transmis argumentat motivele pentru care afirmaţiile dumnealui făcute în spaţiul public denotă fie o dezinformare venită pe filieră politică locală, fie o rea voinţă. Consider nu doar inacceptabil, după atâţia ani de muncă şi investiţii, ci şi strigător la cer, să fie exclus din lista de investiţii prin PNRR singurul spital din România finalizat în proporţie de peste 85%. În spitalul acesta, noi băcăuanii, am investit doar în acest an 5 milioane de euro, însă mai e nevoie de o finanţare suplimentară pentru a finaliza toate secţiile. Iar banii din PNRR fix pentru astfel de obiective de investiţii sunt, adică pentru obiective realizabile în termen scurt. Din păcate, baronul local Dragoş Benea şi colegii lui din PSD nu vor ca acesta să se finalizeze în mandatul unui primar care nu este roşu. Chiar dacă asta înseamnă să îi lipsească pe băcăuani de servicii medicale de calitate”, a precizat primarul USR Lucian Stanciu Viziteu, conform surse menţionate.