Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, propune mai multe modificări legislative prin care inculpaţii să nu mai poată fugi din ţară pentru a scăpa de executarea pedepsei. În ultimul timp, tot mai mulţi condamnaţi în prima instanţă au reuşit să fugă din ţară, la timpul potrivit, exact înainte ca în dosarele lor să fie pronunţate decizii definitive de condamnare la închisoare.
„Tot mai mulţi fugari cu nume celebre ne râd în nas de peste graniţe, în loc să fie în închisoare, să-şi ispăşească pedeapsa. Am depus în Parlament un proiect de modificare a Codului de procedură penală, care vine în sprijinul magistraţilor, oferindu-le un instrument suplimentar pentru a preveni situaţiile în care inculpaţii îşi fac bagajele şi fug din ţară înaintea rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Sunt măsuri necesare, la îndemână, pentru a opri inculpaţii să fugă de executarea pedepsei. Singurul lucru de care este nevoie este voinţa politică a majorităţii PSD-PNL-UDMR care domină Parlamentul”, declară Stelian Ion.
Stelian Ion propune să fie modificat Codul de procedură penală astfel încât judecătorul să poată lua măsuri preventive odată cu pronunţarea condamnării în primă instanţă.
Proiectul USR mai prevede ca printre scopurile pentru care se instituie măsurile preventive să fie enumerat şi scopul prevenirii sustragerii de la executarea pedepsei, aşa cum era, de altfel, prevăzut în vechiul Cod de procedură penală.
Totodată, iniţiativa legislativă prevede majorarea duratei pentru care se poate aplica, în faza de judecată, măsura controlului judiciar (şi cea a controlului judiciar pe cauţiune) de la 5 la 7 ani.
Deputatul USR propune, de asemenea, ca lista temeiurilor de arestare preventivă să fie suplimentată cu ipoteza în care, după stabilirea unei pedepse privative de libertate mai mare de 3 ani, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul se va sustrage de la executarea pedepsei.