USR atacă la CCR Codul Comunicațiilor

Liderul USR, Cătălin Drulă, a anunţat, după şedinţa conducerii partidului, că vor ataca la CCR acele prevederi privind interceptările, din Codul Comunicaţiilor, care sunt excesive şi au fost adăugate foarte târziu şi au trecut deja de Senat.

”Vor ataca la CCR acele prevederi privind interceptările, din Codul Comunicaţiilor, care sunt excesive şi au fost adăugate foarte târziu şi au trecut deja de Senat. tocmai pentru că înţelegem cât de importantă este democraţia şi protecţia drepturilor şi independenţei individuale. Autorităţile statului, fie că vorbim de securitate, de ministerul Public, de parchete, au mijloacele la dispoziţie pentru a-şi duce anchetele la bun sfârşit”, a spus Drulă, la Parlamentul României, conform News.ro.

”Acest lucru este inacceptabil şi din acest motiv, vom depune sesizare la CCR, pe aceste prevederi”, a mai spus Drulă, precizând că „USR este opoziția democratică din România și avem această responsabilitate să protejăm drepturile și libertățile civile”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare