Coaliția PSD-PNL-UDMR s-a opus, din nou, demersului USR de desființare a Institutului Levantului, sinecură creată în 2017 de PSD-ALDE, cu sprijinul PNL și UDMR, cu dedicație pentru ex-președintele Emil Constantinescu, acuză partidul condus de Cătălin Drulp.
„Este a doua oară când USR încearcă desființarea acestui institut de cercetare care nu se justifică și a doua oară când demersul este respins în Parlament. Ce fel de institute de cercetare, de diplomație culturală și de soft power vrem să creștem în România? Ce fel de viziune de țară avem investind în mici jucării create de oameni politici care nu mai au nimic de spus în România în momentul de față? Este greșit să finanțăm acest institut. 1 milion de euro pentru curiozitățile și anvergura personală a unui om – care să călătorească nelimitat și să vorbească despre pacea mondială cu fostul partid al lui Berlusconi, prin țări foarte puțin relevante pentru ideea Levantului – este prea mult. Spunem NU sinecurilor, spunem NU devălmășiei folosirii banului public, spunem NU acestor instituții care reprezintă forme fără fond”, declară deputatul USR Iulian Bulai.
În cei cinci ani de funcționare, institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL) a beneficiat de creșteri ale subvenției de la bugetul de stat și ale numărului de posturi finanțate, iar președintele său s-a văzut ridicat la rang de secretar de stat.
În schimb, instituția care susține că aduce pacea în lume s-a ocupat cu organizarea unei expoziții de minerale și a unei videoconferințe cu foști șefi de state, plus realizarea unui album aniversar de la o vizită de stat de acum 20 de ani.