USR a organizat azi o conferință la Parlament, unde au adus un televizor și au acuzat poliția locală, jandarmeria și politicienii că le blochează accesul de a aduna semnături pentru proiectul de lege care vrea să modifice Constituția României, astfel că „pealii” să nu mai fie în Parlament.
„Am organizat această conferinţă de presă nu doar pentru a vă spune numărul de semnături strânse, ci pentru a vă arăta ce se întâmplă în momentul de faţă în România, când cetăţeni şi voluntari care vor să ducă listele în faţa cetăţenilor pentru ca să se poată semna, se întâlnesc cu statul român, aşa cum a ajuns acesta sub conducerea lui Liviu Dragnea. În foarte multe locuri din România sunt agresaţi de politicieni, de primari, care simt un pericol dinspre această campanie care îşi propune să aducă o minimă morală în România, aceea de a nu avea penali în funcţii publice.
La Chiajna a avut loc un atac cu ouă. Suntem fix în societatea lui Caragiale. Oameni ai primarului din localitate au atacat cu ouă voluntarii care adunau semnături. La Tulcea cortul a fost distrus, la Constanţa, vandalizat. La Timişoara, primarul a sancţionat (…) un senator al României care, voluntar, aduna semnături pentru această campanie, iar la Dolj, chiar în acest weekend, la Festivalul Bujorului, jandarmii au evacuat voluntarii dintre cetăţeni, pentru a face loc unei delegaţii PSD, care urma să vină în vizită, spunând că strângerea de semnături este o contramanifestaţie. Suntem într-un stat care devine, zi de zi, după chipul şi asemnănarea lui Liviu Dragnea”, a spus Dan Barna.