USR, despre legea avertizorilor de integritate: Coaliția PSD-PNL vrea să ucidă integritatea în instituțiile publice

Majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia juridică a Camerei Deputaților a readoptat, marți, legea avertizorilor de integritate fără a ține cont de propunerile USR care veneau să faciliteze dezvăluirea neregulilor din instituțiile publice prin reintroducerea raportărilor anonime.

Zilele astea, în ciuda liniștii de la tv, PSD, PNL și UDMR finalizează opera lui Dragnea și ucid integritatea în instituțiile publice, prin măcelărirea legii avertizorilor de integritate. Astăzi, la Comisia Juridică, au respins amendamentele USR care ar fi reparat legea. Denunțătorii trebuie să fie anonimi, nu și în viziunea PNL și PSD. Altfel, cum ar putea să mai denunțe cineva șefii corupți din instituțiile publice? Le reamintesc acestor oameni că procurorul european, Laura Codruța Koveși, i-a atenționat că va cere Comisiei Europene să declanșeze împotriva României mecanismul care condiționează acordarea banilor europeni de respectarea statului de drept dacă legea nu este reparată. PSD, PNL și UDMR ignoră, însă, în continuare instituțiile europene, așa cum am văzut că au făcut-o și cu legile justiției”, declară Silviu Dehelean, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților.

USR a formulat mai multe amendamente la proiectul de lege privind protecția avertizorilor în interes public (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=19995) ținând cont de criticile a zeci de ONG-uri care au arătat că forma votată de Coaliția PSD-PNL-UDMR descurajează raportarea anonimă și, implicit, dezvăluirea neregulilor.

Concret, USR a propus ca și raportările care nu cuprind numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public să fie examinate și soluționate în măsura în care conțin suficiente informații referitoare la încălcări ale legii. Majoritatea PSD-PNL-UDMR a respins propunerea, considerând că avertizorii de integritate trebuie să-și comunice datele de contact personale, ceea ce i-ar face, în mod evident, identificabili.

Împreună cu colegul meu, deputatul Mihai Badea, am argumentat ca raportările să poată fi efectuate anonim și să se claseze doar dacă informațiile puse la dispoziție nu sunt suficient de clare pentru soluționare. Prin respingerea amendamentelor USR, coaliția majoritară lasă descoperit un viciu major în lege, fapt care ne reamintește intenția inițială a PSD și PNL, de a nu exista posibilitatea raportărilor anonime”, declară Oana Murariu, deputat USR și membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare