Parlamentarii USR îi solicită președintelui Iohannis, printr-o scrisoare deschisă, să promulge Legea mirosurilor. Scrisoarea deschisă adresată președintelui este însoțită de peste 6.000 de semnături ale cetățenilor care vor să respire un aer curat.
Legea Mirosurilor, adică legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului, inițiată de deputatul USR Cornel Zainea și senatorul USR Allen Coliban, a fost adoptată de Parlament pe 17 iunie, iar astăzi a fost trimisă Președinției spre promulgare.
Actul normativ acoperă un vid legislativ și stabilește reglementări clare referitoare la măsurarea și monitorizarea disconfortului olfactiv, precum și la prevenirea, eliminarea sau reducerea acestuia, astfel încât acesta să nu afecteze sănătatea populației și mediul în ansamblul său.
În textul scrisorii adresate președintelui, parlamentarii USR argumentează și de ce consideră nefondate îngrijorările formulate în ultimele zile, în spațiul public, de unele asociații care activează în domeniul agriculturii.