USR îi solicită premierului Marcel Ciolacu reducerea taxării pe echivalentul salariului minim

USR îi solicită premierului Marcel Ciolacu reducerea taxării pe echivalentul salariului minim. Aproape jumătate din câştigul brut al românilor este azi luat de stat. România are cea mai mare taxare a salariilor mici şi cel mai mare grad de sărăcie în muncă din Uniunea Europeană. Această situaţie nu mai poate continua. Statul român trebuie să ia urgent măsuri de schimbare a acestor politici de taxare păguboase.

„De ani de zile spunem că România are o problemă cu taxarea prea mare a muncii. Am oferit şi o soluţie: reducerea taxelor prin scutirea de la taxare pe salariul minim. În acest fel asigurăm o salarizare minimă decentă, stimulăm munca şi reducem migraţia economică a românilor în alte ţări. În sistemul actual, creşterea salariului minim se face din pix la nivelul brut, iar statul încasează aproape 50% din această creştere, punând presiune asupra mediului de afaceri. În schimb, reducerea taxării ar face ca oamenii să rămână direct cu mai mulţi bani în buzunar, fără nici o presiune suplimentară pentru angajatori, iar statul ar încuraja creşterea conformării şi reducerea evaziunii”, declară deputatul Claudiu Năsui (USR), membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că nu susţine scăderea impozitării pe salariul minim pe economie, ci mai degrabă promovarea unui sistem de deduceri. Premierul şi-a argumentat poziţia prin dorinţa de a evita ca şi mai mulţi angajaţi să fie încadraţi pe salariul minim pentru a beneficia de o eventuală scădere a impozitării acestuia.

„Premierului Marcel Ciolacu i-au luat câţiva ani ca să realizeze ce tot spune USR, respectiv că avem cea mai mare taxare a salariilor mici din Uniunea Europeană. Să sperăm că nu îi va mai lua alţi câţiva ani să înţeleagă şi soluţia pe care am propus-o: reducerea taxării prin scutirea taxelor pe salariul minim. Este o măsură de care ar beneficia toţi românii, în condiţiile în care problema de fond este cea a taxării ridicate a muncii în general. Haideţi să introducem chiar şi gradual această măsură, în paralel cu reducerea cheltuielilor aberante ale statului”, subliniază deputata Cristina Prună (USR), vicepreşedintă a Comisiei pentru industrii şi servicii.

USR solicită ca procesul de relaxare a taxării echivalentului salariului minim să fie demarat chiar de la data de 1 iulie a acestui an, în locul noii majorări a nivelului brut dorit de Guvern, care riscă altfel să pună pe butuci noi afaceri româneşti şi să conducă la creşterea şomajului, cu efecte economice şi sociale negative.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare