USR: Liviu Pop vrea să treacă Legea Manualului, declarată neconstituțională, profitând de atenția pe Legea Bugetului

USR spune că, profitând de atenția pe Legea Bugetului, Liviu Pop vrea să treacă, astăzi, de Senat, Legea Manualului declarată neconstituțională anul trecut de CCR. Pe ordinea de zi a Comisiei de Învățământ de la Senat intră Legea Manualului.

„Dar nu e vorba de o lege care ”să reglementeze achiziția manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar”, cum apare la prioritățile Ministerului Educației Naționale din Legea Bugetului de stat, ci de elaborarea manualelor (mai exact se va face achiziție de manuscrise, nu de manuale). Propunerea copiază integral legea declarată neconstituțională anul trecut (din cauza încălcării procedurilor parlamentare). Acum propunerea legislativă a fost depusă la Senat, ca primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind decizională (traseul unei legi ordinare).

Modul de operare, e tipic PSD. Pe 5 februarie a fost depusă la Senat și, în aceeași zi, a intrat la avize, iar astăzi e pe ordinea de zi la Comisia de Învățământ pentru raport. Liviu Pop încearcă să profite de faptul că atenția presei și a cetățenilor e pe Legea Bugetului, ca să treacă Legea Manualului, măcar de Senat fără dezbatere reală și fără să mai facă valuri”, spune USR, într-un comunicat.

  • ”E vorba de Editura Didactică și Pedagogică care a devenit ”celebră” anul trecut, după gafele monumentale din manualele de biologie, geografie și istorie. Cele cu Turnu Măgurele plasat prin Mehedinți, Marea Moartă în locul Mării Roșii, cu ficatul în partea stângă și în care elevii erau întrebați ”cine și cum se produce urina”. Pentru toate aceste gafe care au făcut necesară retipărirea tirajelor, plătite, în cele din urmă, de toți cetățenii, din bugetul public, Liviu Pop vrea să premieze Editura Didactică și Pedagogică cu această lege”, a transmis senatorul Mihai Goțiu.

USR mai spune că Legea Manualului intră în contradicție cu Ordinul de ministru al Ecaterinei Andronescu (nota bene: ministrul nu se numără printre semnatarii propunerii legislative), publicat în Monitorul Oficial pe 5 februarie 2019 (în aceeași zi în care proiectul Legii Manualului a fost depus la Senat!), care reglementează procedura de evaluare și de achiziție de manuale (nu de manuscrise) și în care ”ofertantul” este definit ca ”operator economic care a depus proiecte de manuale școlare”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare