USR, mesaj de ziua Roșiei Montane: ”Vom duce lupta până la capăt și o vom câștiga!”

Miercuri se împlinesc aproape 20 de când a început lupta pentru salvarea Roșiei Montane, iar USR transmite că va continua demersurile pentru protejarea localității până când aceasta va inclusă în patrimoniul UNESCO.

„Uniunea Salvați România este primul partid parlamentar care și-a asumat și a acționat, în mod programatic, pentru includerea Roșiei Montane în UNESCO și transformarea localității din Apuseni într-un model de dezvoltare sustenabilă, bazat pe valorificarea resurselor culturale și naturale de o valoare excepțională de care dispune”, spune USR, printr-un comunicat.

  • ”Astăzi, este ziua Roșiei Montane, de la a cărei atestare documentară se împlinesc 1888 de ani. Nu e o întâmplare, că, în jurul Roșiei Montane, s-a scris istorie și continuă să se scrie istorie. În urmă cu peste 10 ani, în vara lui 2007, văzând forța și determinarea celor care luptau pentru salvarea localității din Apuseni de un proiect distructiv, scriam că Roșia Montană va fi simbolul care va duce la renașterea societății civile din România. Patru ani  mai târziu, pe 15 septembrie 2011, în cel mai critic moment al asaltului cianurilor asupra localității, afirmam că România nu va mai fi aceeași după Roșia Montană. Deocamdată, Roșia Montană are nevoie de România pentru a fi salvată. Iar când acest lucru se va întâmpla, la rândul ei, Roșia Montană va salva România. Și nu e vorba de ieșirea din criza economică, ci de un lucru mult mai important: ieșirea dintr-o prea lungă criză morală.”, a declarat senatorul USR Mihai Goțiu.

În toamna lui 2013, zeci de mii de cetățeni români, din țară și străinătate, au ieșit în stradă. Victoria din acea toamnă, care a stopat legea pentru dinamitarea Roșiei Montane, a inspirat și a dat încredere și forță celor care luptau și luptă pentru multe alte cauze legitime, de la salvarea pădurilor și apelor României până la eradicarea corupției și pentru statul de drept. În anii care au urmat, numărul celor care au preluat sloganul ”Uniți, salvăm toată România!”, derivat din ”Uniți, salvăm Roșia Montană!”, a crescut de la zeci de mii la sute de mii și milioane de cetățeni români.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare