USR: Ministrul Energiei, Virgil Popescu, „periclitează” în fiecare zi securitatea energetică a României

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, „periclitează” în fiecare zi securitatea energetică a României şi trebuie să plece imediat din această funcţie, susţine USR în moţiunea simplă depusă marţi la Camera Deputaţilor, potrivit Agerpres.

Potrivit moţiunii simple intitulate „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul ‘săptămâna viitoare’ Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României”, actualul ministru al Energiei a primit „şansa” să reformeze sistemul energetic şi să pună umărul la consolidarea securităţii energetice a României, însă „a continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani”.

„Poate nu ştiaţi, dar domnul Popescu este cel mai longeviv ministru al Energiei. Deci a avut timp să ne arate ce poate şi să facă reforme. Dar să vedem ce a făcut Virgil Popescu la minister în ultimii ani. A continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenţi cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe ‘săptămâna viitoare’ decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică. Mai mult, acest ministru liberal a preluat cu succes de la Liviu Dragnea un discurs anti-companii private. Doar contra unora, pentru că pe altele le-a promovat până şi în PNRR”, se menţionează în textul moţiunii USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare