Ministerul condus de Adrian Câciu a prezentat public măsurile fiscale pe care Guvernul PSD-PNL-UDMR intenționează să le adopte zilele următoare, unele urmând a intra în vigoare peste doar câteva săptămâni, de la 1 august 2022.
USR atrage atenția că măsurile pe care „Coaliția sărăciei vrea să le adopte în goana după bani la buget nu vor face decât să distrugă părți importante din economie și îi vor sărăci și mai mult pe români, în timp ce sinecuriștii și baronii PSD și PNL o vor duce din ce în ce mai bine pe spatele cetățenilor”.
„Creșterea taxelor și a impozitelor – când inflația este la un nivel atât de ridicat, iar creșterea economică încetinește – este o măsură profund greșită. Efectele imediate vor fi creșterea și mai accentuată a prețurilor și amânarea sau renunțarea la unele investiții, poate chiar restrângerea activității. Ca urmare, veniturile bugetului de stat nu vor crește pentru că activitatea economică nu crește. Inflația va ajuta statul să încaseze, dar cetățenii vor fi cei păgubiți. Am văzut că premierul caută motive și argumente pentru evaluarea miniștrilor și demiterea celor slabi. Ei bine, propunerile de modificare a Codului fiscal sunt cele mai clare motive pentru demiterea ministrului Finanțelor”, declară Anca Dragu, senator USR și fost ministru de Finanțe.
Una dintre măsurile pe care Coaliția vrea să o aplice de la 1 august 2022, deși de abia acum a fost anunțată, iar adoptarea ei nu s-a realizat încă, este eliminarea impozitului specific pentru HoReCa.
„Asta ar trebui pusă în manualele de economie în dreptul definiției instabilității fiscale. Suntem în luna iulie, dar de la 1 august se schimbă radical tot. Vor da ordonanță de urgență cu mizeria asta. Niciun guvern în lumea asta nu își sabotează proprii contribuabili mai rău decât guvernul nostru actual. Pur și simplu, nu le pasă de nimic altceva decât să facă rost de bani pentru statul pe care tot ei l-au crescut enorm. Pentru ce? Ca să își permită pensiile speciale, sporurile și programele așa-zis de dezvoltare (PNDL și Anghel Saligny), de fapt programele de contracte cu statul”, declară Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei.
În opinia acestuia, trecerea în doar câteva săptămâni de la impozitul calculat în funcție de metri pătrați la un impozit pe cifra de afaceri nu va avea ca rezultat decât falimentul firmelor din industria HoReCa.
„Până acum, HoReCa plătea impozit la metrii pătrați și nu la vânzări. Astfel, interesul să faci evaziune fiscală în HoReCa dispăruse aproape de tot. Nu conta cât vindeai sau nu vindeai, conta câți metrii pătrați ai. În funcție de asta se plătea impozitul. Acum se va reveni la regimul impozitării pe cifra de afaceri. Iar asta se va face în mai puțin de o lună în plin sezon turistic. De ce vrea PSD-PNL să facă această schimbare în halul acesta de brusc? Nu e alt motiv decât că setea de bani e atât de mare încât nu le mai pasă de consecințele acțiunilor lor. Nu le pasă câte falimente lasă în urmă. În definitiv, nu sunt falimentele lor, sunt ale celor din industria HoReCa”, explică Claudiu Năsui.
Limitarea de a fi acționar la cel mult trei microîntreprinderi și condiția de a avea cel puțin un salariat per microîntreprindere nu vor face decât să distrugă, treptat, microîntreprinderile, susține USR.
„Măsura cu maximum trei microîntreprinderi va antrena o birocrație întreagă și este tipic socialistă, nu își va atinge scopul, dar va îngreuna pe toată lumea. Cum va putea fi ocolită prostia asta? Cine dorește să aibă mai multe microîntreprinderi va trebui să găsească o rudă pe numele căreia să înființeze microîntreprinderea. Nimeni nu iese câștigat din asta, doar creează costuri în plus pentru toată lumea. Condiția de a avea un salariat per microîntreprindere este o altă prostie făcută ca să distrugă, treptat, microîntreprinderile. Practic, statul se asigură că va primi taxele pe un salariu minim de la fiecare microîntreprindere. Adică 12.000 de lei pe an. Chiar dacă nu a avut nicio vânzare, atât va trebui să plătească fiecare microîntreprindere. În practică, ce se va întâmpla este că administratorul se va angaja pe el însuși pe salariul minim ca să îndeplinească cerința”, explică fostul ministru al Economiei.
USR consideră că majorările de taxe și impozite gândite de Coaliția securisto-socialistă girată de președintele Iohannis urmăresc sărăcirea în mod voit a românilor.