USR PLUS reiau alegerile interne: Este pentru prima dată în România

Secretariatului General USR PLUS a anunţat, joi, repornirea sistemului de vot pentru alegerea preşedintelui partidului, după ce procesul a fost întrerupt în cursul zilei de miercuri, scrie Agerpres.

Într-un comunicat de presă, USR PLUS subliniază că este prima dată în România când se face acest exerciţiu democratic la o asemenea dimensiune şi că 48.959 de membri USR PLUS vor putea vota electronic.

„USR PLUS este rezultatul reunirii recente a două partide, care aveau baze de date, proceduri şi criterii de menţinere/ieşire din sistem diferite. Autonomia filialelor, care este principiu de bază al nostru, a funcţionat şi acum şi a fost avut în vedere, în procesul de reunire a bazelor de date. Filialele foste USR şi foste PLUS au lucrat împreună pentru verificarea reciprocă a bazelor de date şi actualizarea lor prin intermediul contestaţiilor sau al acordurilor directe. Acolo unde nu s-au înţeles a arbitrat o Comisie Tehnică centrală organizată paritar şi, în unele cazuri, Biroul Naţional. În acest proces au apărut inerente erori de operare”, precizează sursa citată.

USR PLUS menţionează că prin protocolul de fuziune adoptat de Congres s-a decis că registrul electoral va conţine doar membrii cu cotizaţia la zi existenţi la acel moment.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare