Delegația USR PLUS consideră că propunerea Comisiei Europene de a avea un certificat comun european care să ateste vaccinarea, testul PCR sau dezvoltarea naturală a anticorpilor împotriva COVID-19 va facilita reluarea liberei circulații între statele membre.
USR PLUS susține propunerea Comisiei la nivel european pentru că evită crearea a două categorii de europeni, vaccinați și nevaccinați, și dă posibilitatea cetățenilor să opteze asupra modului în care atestă că nu sunt infectați cu virusul SARS-COV-2.
”Este nevoie de o cântărire cu bună măsură a acestei teme pentru a nu discrimina o parte dintre cetățenii care fie nu au încă acces la vaccin ori nu au voie să se imunizeze astfel din motive medicale sau alte considerente. Soluția propusă de Comisie acum este cea corectă pentru că nu discrimizează dar în același timp facilitează circulația. Evitarea termenului ”pașaport” sau orice cuvânt care poate fi asociat cu ideea de granițe în Uniunea Europeană este un alt lucru important”, spune Dacian Cioloș, președinte al Grupului Renew Europe din Parlamentul European, europarlamentar USR PLUS.