Guvernul PSD-PNL a abandonat copiii României, care sunt cei mai expuși din Uniunea Europeană la sărăcie și excluziune socială, conform celui mai recent studiu Eurostat, spune USR. Programul „Masă caldă în școli” este cea mai sigură soluție pentru reducerea abandonului școlar pentru copiii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială, dar liderii PSD-PNL refuză să îl implementeze la nivel național.
Programul Național „Masa Sănătoasă” a fost implementat în primul semestru al anului școlar 2023-2024, în doar o treime din cele 450 de școli în care ar fi trebuit să fie implementat. USR cere Coaliției PSD-PNL să își respecte promisiunile și să extindă programul „Masă Caldă” la nivel național.
„Prea mulți copii merg astăzi la culcare fără să fi luat o masă caldă și sănătoasă într-o zi întreagă, după cum rata abandonului școlar este încă la cote uriașe. Guvernarea PSD-PNL întoarce ochii în altă parte sau se face că face. PSD a fost la putere timp de nouă ani din ultimii 12 și totuși nu a rezolvat nimic notabil privind sărăcia extremă și comunitățile vulnerabile – fiindcă nu vor, nu știu, nu pot. Iar în Parlament pică proiectele bune de lege ale USR, fiindcă PSD și PNL preferă să păstreze bugete pentru sinecurile și specialii lor”, spune senatorul USR Irineu Darău.
În actuala legislatură, USR a depus amendamente la legile Educației și la Legea Bugetului pentru a garanta o masă caldă pentru fiecare elev, până în 2030, și a cerut, de asemenea, alocare de fonduri pentru programe de tipul „Școală după Școală”.
„România e țara care, în loc să le întindă copiilor o mână de ajutor, le întoarce spatele! Pentru 49% dintre copiii înscriși în programul Masă Caldă care au și primit masă, aceasta reprezintă principala masă a zilei, iar pentru 22% dintre acești copii această masă este singura masă a zilei, arată un studiu al organizației World Vision. Unul din cinci copii din medii defavorizate merge seara la culcare fără să ia cina, cei mici fiind nevoiți să renunțe la masă în favoarea adulților care muncesc. De aceea, e esențial să finanțăm programe precum Masă Caldă sau Școală după școală: oferim copiilor o masă caldă și, în același timp, îi menținem în sistemul educațional, oferindu-le un viitor mai bun și mai sigur, departe de sărăcie”, declară senatoarea USR Silvia Dinică.