„După ce a stabilit recorduri negative în ceea ce priveşte inflaţia şi sinecurile create pe bandă rulantă, Coaliţia sărăciei îşi mai trece unul în „palmares”: 15 proiecte rutiere au fost reziliate sau anulate în ultimul an”, acuză USR.
Adică, însumat, aproape 900 km de drumuri de care românii nu beneficiază din cauza incompetenţei actualului ministru al Transporturilor şi a indiferenţei celor care îl ţin în funcţie. Între timp, România continuă să fie pe primul loc în UE la decesele produse în accidente rutiere.
„Este un record negru greu de egalat de licitaţii anulate sau contracte reziliate pentru proiecte lungi de aproape 900 km. Cu mici excepţii, aceste proiecte sunt în continuare blocate şi extrem de întârziate, cu premise pesimiste în noul an în lipsa unei implicări profesioniste din partea decidenţilor de la Ministerul Transporturilor şi Compania de Drumuri. Sorin Grindeanu nu e în stare să facă progrese pe proiectele lăsate pe tavă de Cătălin Drulă în 2021. Ba dimpotrivă, pe multe dintre ele a făcut paşi înapoi cu aceste rezilieri şi licitaţii anulate”, declară Horaţiu Cosma, specialist în infrastructură şi fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor în mandatul de ministru al lui Cătălin Drulă.
Lista proiectelor rutiere reziliate/anulate în ultimul an, potrivit USR:
1. Autostrada A3 Transilvania, tronsonul Poarta Sălajului – Zalău – Nuşfalău. Licitaţie lansată în noiembrie 2020 şi anulată în ianuarie 2023, pe motiv că valoarea estimată iniţial nu mai este suficientă.
2. Autostrada A3 Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş. Licitaţie lansată în decembrie 2020 şi anulată în toamna lui 2022, după ce câştigătorul iniţial din 2021 a fost contestat cu succes, iar contestatarul a fost descalificat ulterior; a fost depusă o contestaţie împotriva anulării licitaţiei, respinsă la CNSC, care se judecă la CAB; între timp CNAIR a relansat licitaţia.
3. Autostrada A3 Transilvania, tronsonul Chiribiş – Biharia. CNAIR a reziliat contractul de execuţie cu constructorul bihorean Trameco în mai 2022, a relicitat lucrările în august 2022, însă licitaţia este suspendată, fiindcă CNAIR nu este în stare să răspundă solicitarilor de clarificare ale potenţialilor ofertanţi.
4. Autostrada A1 Lugoj – Deva, tronsonul 2 Marginea – Holdea. Prima licitaţie pentru realizarea tunelurilor lipsă de pe Autostrada Lugoj – Deva a fost anulată în martie 2022 fiindcă singura ofertă depusă a depăşit preţul estimat în 2019; între timp licitaţia a fost relansată şi adjudecată de UMB în octombrie 2022.
5. Drumul expres Craiova – Piteşti, tronsonul 1 Craiova – Balş. Contractul de execuţie a fost reziliat în decembrie 2022 la circa 60% stadiu fizic, încă nu a fost reluată licitaţia.
6. Drumul de mare viteză Craiova – Lugoj. Licitaţia de proiectare a fost anulată în martie 2022, deşi câştigătorul era desemnat şi contestaţiile în etapă finală, fiind lansată o nouă licitaţie în aprilie; ulterior, CNSC a decis că anularea a fost ilegală; CNAIR a mers înainte cu licitaţiile noi şi a ignorat licitaţia iniţială reînviată de instanţă; până în prezent nu s-a semnat niciun contract de proiectare, fiind anunţaţi noi câştigători, contestaţi, cu contestaţii admise.
7. Autostrada Braşov – Bacău. Contractul de proiectare a fost reziliat în iunie 2022 ca urmare a imposibilităţii proiectantului de a continua proiectul; licitaţia a fost reluată în noiembrie 2022.
8. Drumul expres Piteşti – Mioveni. Contractul de proiectare a fost reziliat în octombrie 2022 ca urmare a imposibilităţii proiectantului de a continua proiectul; proiectul a fost descentralizat de la MTI la CJ Argeş.
9. Drumul expres Vatra Dornei – Suceava. Contractul de proiectare a fost reziliat în noiembrie 2022 ca urmare a imposibilităţii proiectantului de a continua proiectul; licitaţia nu a fost relansată.
10. Centura Bucureşti, sectorul DN2 – A2. Contractul de execuţie a fost reziliat în decembrie 2022 la circa 20% stadiu fizic, încă nu a fost reluată licitaţia.
11. Centura Timişoara Sud. Contractul de execuţie a fost reziliat în decembrie 2022 la circa 60% stadiu fizic, încă nu a fost reluată licitaţia.
12. Centura Piteşti Vest. Contractul de proiectare a fost reziliat în octombrie 2022 ca urmare a imposibilităţii proiectantului de a continua proiectul; licitaţia nu a fost relansată.
13. Modernizarea DN71 Târgovişte – Sinaia. În martie 2022, s-a anulat licitaţia pentru modernizarea acestui sector de drum naţional; în iulie s-a relansat licitaţia, în septembrie s-a depus o singură ofertă (acelaşi constructor cu legături în Rusia care a fost desemnat câştigător tot în septembrie pe dublarea DN71 Bâldana – Târgovişte, dar cu care, din motive necunoscute, nu s-a semnat contractul nici până astăzi).
14. Modernizarea DN67B Scoarţa – Piteşti. După rezilierea din toamna lui 2021 a contractului istoric semnat în 2010, neînceput niciodată din lipsă de finanţare pentru modernizarea acestui drum, au fost anulate 2 licitaţii succesive în decembrie 2021 şi ianuarie 2022 pentru actualizarea proiectului tehnic; de atunci nu s-a mai întâmplat nimic.
15. Drum de legătură de la uzina Ford la drumul expres Craiova – Piteşti. 3 licitaţii au fost anulate pentru proiectarea acestui drum, în ianuarie 2022, mai 2022, august 2022; a 4-a licitaţie (acelaşi preţ estimat ca şi la primele trei) este în desfăşurare din octombrie 2022, fiind depusă o singură ofertă în decembrie 2022.