USR reclamă că propaganda iliberală și anti-UE a PSD-ALDE începe să își arate tot mai tare efectele toxice. Cel mai recent Eurobarometru publicat de Parlamentul European arată că proiectul european câştigă încredere tot mai mare în rândul cetăţenilor europeni, ajungând la un nivel record pentru ultimele decenii, de 68%. Din păcate, însă, acelaşi sondaj arată o scădere bruscă de 10% în sprijinul românilor faţă de Uniunea Europeană. Acest fapt este cauzat exclusiv de campania denigratoare şi a propagandei iliberale, naţionaliste şi eurosceptice promovată de Guvernul României şi de actuala majoritate parlamentară.
Redăm integral comunicatul USR
„USR atrage atenţia asupra semnalului deosebit de grav pe care acest sondaj îl transmite şi îi îndeamnă pe toţi cetăţenii români să reflecte cu prioritate asupra efectelor exclusiv pozitive pe care apartenenţa României la Uniunea Europeană le-a adus în planul dezvoltării, al libertăţii de a circula sau de a se angaja în alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi în ce priveşte modernizarea şi democratizarea instituţiilor şi a societăţii, cu rezultate dintre cele mai pozitive în lupta împotriva corupţiei şi pentru respectarea principiilor statului de drept.
Totodată, atragem atenţia asupra beneficiilor pe care Uniunea Europeană le acordă tuturor statelor membre prin intermediul fondurilor europene. În România, datorită incompetenţei şi corupţiei, nu ne-am putut încă bucura de acest beneficiu imens pe care Uniunea Europeană îl aduce pentru dezvoltarea statelor membre şi pentru viaţa cetăţenilor.
„Uniunea Europeană a adus cele mai mari beneficii din istorie pentru statul şi cetăţenii români. Cetăţenii din România au luptat încontinuu în ultimii doi ani pentru democraţie, stat de drept şi pentru apărarea valorilor democratice europene. Astăzi, sub o guvernare toxică şi iresponsabilă, cetăţenii cad victimele unei propagande şi unor manipulări fără precedent. Avem datoria cu toţii de a ne lupta cu această campanie pe care PSD şi ALDE o duc împotriva intereselor cetăţenilor”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.
„Avem nevoie mai mult ca oricând de românii din diaspora. Cei care au înțeles toate beneficiile pe care apartenenţa noastră la familia europeană ni le-a adus tuturor, fără excepţie, trebuie să vorbească despre Europa şi despre valorile ei și să lupte împotriva manipulărilor care vor să scoată România din Uniunea Europeană. Ei pot să le explice celor rămaşi acasă faptul că libertatea de mişcare şi de circulaţie a forţei de muncă, democraţia şi statul de drept sunt cele care aduc prosperitate şi că doar în sânul familei europene acestea sunt o realitate!”, a subliniat şi senatorul USR de diaspora, Radu Mihail.
USR rămâne în continuare principalul apărător al valorilor europene în România şi rămâne alături de cetăţenii români care luptă pentru ca România să rămână în familia europeană! Atragem totodată atenţia asupra faptului că preluarea Preşedinţiei României la Consiliul UE din 2019 cu acest guvern incompetent şi corupt nu ar face altceva decât să adâncească discrepanţele dintre români şi fraţii lor europeni!
Lansăm încă o dată un apel către actuala majoritate politică să schimbe până nu e prea târziu acest Guvern-marionetă şi direcţia falimentară pe care conduc forţat România!”.