Uniunea Salvați România a depus astăzi o propunere legislativă de desființare a Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), înființat în 2017, în timpul guvernării PSD, la solicitarea fostului președinte Emil Constantinescu, actualul conducător al ISACCL.
USR spune că Institutul Levantului nu a avut niciodată o misiune clară, un obiect de activitate prin care să aducă o contribuție originală în societatea românească – prin chiar atribuțiile din actul de înființare, „ISACCL parazitează, de fapt, competențele și activitatea Institutului Național al Patrimoniului, a institutelor de istorie ale Academiei și a altor instituții de tradiție cu responsabilități în materie de cercetare și arheologie”.
Un referent cu studii medii de la Institutul Levantului avea în 2019 un salariu brut de 4.048 de lei, în timp ce grila de salarizare unică prevede ca un cercetător științific III dintr-un institut de cercetare al Academiei Române să ajungă abia în 2022 la 4.216 lei brut. Salariul de bază de 8.356 lei brut al directorului adjunct al ISACCL a fost, în 2019, aproape cât va ajunge cel al unui director adjunct de cercetare de la Academie în 2022 (8.949 lei). Există doar nouă cercetători științifici printre cei 36 de angajați ai Institutului Levantului.
Bugetul ISACCL se duce preponderent pe salarii pentru personal administrativ, în 2019 fiind destinați studiilor și cercetărilor 80.000 lei (pe an) – mai puțin decât cei 100.000 lei pentru obiecte de inventar sau cei tot 100.000 de lei pentru mobilier și birotică.
În aceste condiții, USR consideră nu doar că rațiunea existenței acestui Institut nu se justifică, dar și că, în condițiile precarității de finanțare a cercetării în România, alocările bugetare necesare ISACCL devin pierderi reale pentru cercetarea autentică în domeniu.
„Sinecurile nu sunt o invenție românească, însă la noi ele au devenit boala contagioasă de care s-au molipsit toate partidele în acești 30 de ani. Iar sinecurile din domeniul cultural sunt o crimă la adresa adevăraților specialiști și a instituțiilor care se luptă să creeze cunoaștere națională și recunoaștere internațională. Cercetările de la Cucuteni trebuie lăsate pe seama arheologilor și a muzeelor specializate, de relația statelor românești cu Bizanțul se ocupă institutele de istorie ale Academiei, ele trebuie sprijinite, nu vehiculele de imagine ale foștilor sau actualilor oameni politici”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, inițiatorul propunerii legislative.