USR a depus în Parlament o serie de amendamente prin care încearcă să refacă transparența asupra averilor și intereselor demnitarilor, după decizia Curții Constituționale care a eliminat caracterul public al unor informații din declarațiile de avere.
Propunerea USR introduce o fișă publică pentru fiecare demnitar, care să respecte limitele stabilite de CCR, dar să permită în continuare cetățenilor și presei să vadă informații esențiale despre interesele financiare ale celor aflați în funcții publice.
Fișa ar urma să cuprindă, între altele, firmele în care demnitarul are interese, contractele acestora cu statul, funcțiile deținute în alte organizații sau partide, precum și ordinul de mărime al averii și al datoriilor.
‘Încercăm să salvăm transparența care a fost ghilotinată de CCR. Presa a reușit în nenumărate rânduri să scoată la iveală nereguli grave pornind tocmai de la declarațiile de avere. O lege a integrității fără transparență nu este o lege a integrității’, a declarat deputatul USR Alexandru Dimitriu.
Deputatul USR critică și modul în care Curtea Constituțională a extins controlul asupra publicării declarațiilor, deși această prevedere nu fusese contestată în sesizările ajunse la CCR.
‘Este inadmisibil ca, pe ascuns, să fie anulat unul dintre cele mai importante instrumente prin care cetățenii și presa îi pot controla pe cei aflați la putere. Publicarea declarațiilor de interese financiare ale demnitarilor nu fusese contestată de nimeni, nici de președinte, nici de cei 27 de senatori, dar Curtea și-a extins singură controlul asupra unui text pe care nimeni nu i l-a pus în față’, a mai transmis Alexandru Dimitriu.
Amendamentele USR vor fi discutate astăzi în Comisia juridică, înainte ca proiectul să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaților.



