USR: Rafila, demisia de urgență! Criză după criză în sistemul sanitar și ministrul ridică din umeri

USR cere demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în contextul în care, după criza de personal din spitale, sunt aruncate în criză și medicina de familie și medicina de ambulator. În urma deciziilor aberante ale Guvernului PSD-PNL vor suferi zeci de mii de medici, dar și milioane de români, care riscă să rămână de la 1 februarie fără asistență medicală primară și de specialitate.

Confruntați cu riscul închiderii cabinetelor, ca urmare a deciziei CNAS de a le reduce substanțial veniturile, medicii de familie și medicii de ambulator spun că fie vor fi obligați să închidă cabinetele, fie vor fi nevoiți să consulte contracost.

Ce găsește de cuviință ministrul Sănătății să facă în această situație? Se delimitează – spune că CNAS încheie contractele și că Ministerul Finanțelor aprobă finanțarea – și îi îndeamnă pe medici să dea dovadă de „bună credință” în discuțiile cu CNAS. Dar, ministrul Rafila „uită” să precizeze că domnia sa a fost cel care a numit un fost general SRI la șefia CNAS.

„Cu cinismul specific foștilor securiști, Ciolacu și Rafila fac praf fondurile din Sănătate. PSD controlează CNAS prin fostul general Celea, ajuns șeful Casei Naţionale de Asigurări după ce a demisionat omul PNL, Andrei Baciu. Alexandru Rafila este direct răspunzător pentru toate deciziile generalului în rezervă SRI Celea, pentru că Rafila l-a propus ca șef interimar al CNAS în ședința Consiliului de Administrație pe care a prezidat-o. Anterior, generalul SRI Celea a fost consilier la cabinetul ministrului Rafila”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

La prezentarea bugetului Ministerului Sănătății, premierul Ciolacu i-a mințit pe români că acest domeniu va primi cu 40% mai mulți bani. Nu a spus că așa-zisa majorare includea sumele provenite de la Banca Mondială, prin PNRR sau din împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții și nici că bugetul CNAS creștea doar cu 5%, adică sub inflația declarată. Cum nu a spus nici că Rafila și Celea vor tăia cu până la 40% veniturile medicilor de familie și vor face praf bugetele pentru ambulatoriile de specialitate și medicina stomatologică.

„Lovitura pe care PSD-PNL o dă medicilor de familie vine după ce facturile cabinetelor pe ultimele trei luni din 2023 au fost decontate doar parțial. Mai mult, au eliminat sporul de rural. Da, ruralul în care 700 de localități nu au deloc medic de familie. Nu mai vorbesc de întârzierea de peste un an a implementării investițiilor din PNRR dedicate medicinei de familie. Peste 3.000 de cabinete ar fi trebuit dotate și renovate cu sume nerambursabile, iar Ministerul Sănătății trenează decontările pentru investițiile făcute, iar unele dintre achiziții – cele de aparatură – nici nu au început”, precizează Adrian Wiener, deputat USR și medic.

În ceea ce privește medicii din ambulatoriile de specialitate, vizați și ei de propunerea de Contract-cadru pentru 2024 prezentată de CNAS, avem și aici un deficit substanțial. România ar avea nevoie de 20.000 de astfel de medici, în prezent sunt circa 11.000, care oferă aproximativ 5 milioane de consultații/lună, fac prevenție, monitorizează boli cronice, efectuează investigații, adresează patologie acută, evită spitalizarea pentru pacienții lor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare