Cristina Prună (USR PLUS), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, critică intenţia PNL de a elabora un nou plan de investiţii după modelul Planului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba mai exact de un plan de investiții cu o valoare de aproximativ 50 de miliarde de lei. Prună a mai spus că PNDL este un „concept pesedist de mituit primarii”.
„A început să se vorbească din nou de PNDL-uri şi alte concepte pesediste de mituit primarii. Vreau să ne aducem cu toţii aminte că nu există program din care să se fi furat mai mult ca din PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală). Ce reprezintă de fapt acest PNDL? Sume astronomice din taxele şi impozitele noastre care mai devreme sau mai târziu se vor duce tot în toalete de 80.000 de euro în şcoli sau becuri de 2.000 de euro. Vă mai amintiţi de faimoasele investigaţii jurnalistice în faţa cărora ne-am crucit cu toţii? E scandalos să nu fi învăţat nimic din risipa de bani publici care s-a întâmplat sub ochii noştri neputincioşi. Acum, în şedinţele PNL se vorbeşte de 50 miliarde de lei (10 miliarde de euro!) pentru noi proiecte de ‘dezvoltare locală'”, a scris Cristina Prună, pe Facebook.
Parlamentarul a adăugat că în cei zece ani de implementare a PNDL, acest plan „nu a scos niciun judeţ din sărăcie” şi că „judeţele fruntaşe la PNDL, precum Teleormanul, au rămas cele mai sărace”. Potrivit Cristinei Prună, investiţiile locale trebuie să continue pe fonduri europene, insuficient utilizate.
„Banii de la buget pentru proiectele locale trebuie să premieze performanţa, adică să meargă ca şi cofinanţare pentru proiecte europene. Doar aşa putem avea un minim filtru pentru furturi şi parandărături pentru firme de casă, cum s-a întâmplat de fiecare dată cu banii din PNDL. Să fie foarte clar! Reforma nu înseamnă să facem un alt PNDL, PNDL 3 sau alte nume pompoase care se pregătesc pentru a împacheta cu fundiţă roz acest nou program de cumpărat primari şi alimentat clientela politică cu banii noştri, ai tuturor”, menţionează deputata.