USR sesizează Curtea Constituţională în privinţa proiectului care prevede desfiinţarea SIIJ

USR a depus, miercuri, o sesizare la Curtea Constituţională în privinţa proiectului care prevede desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, USR atrage atenţia că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiţiei „nu implică desfiinţarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituţii”.

„Proiectul propus de Cătălin Predoiu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, în încercarea de a evita DNA. Astfel, deşi orice român cercetat pentru corupţie va fi anchetat de DNA, pentru magistraţi vor exista ‘procurori desemnaţi’. Acest fapt pune în pericol independenţa magistraţilor, deoarece aceşti ‘procurori desemnaţi’ vor fi selectaţi în mod netransparent şi chiar politic, prin intermediul procurorului general şi al CSM. Practic, cei din CSM vor putea să aleagă procurorii care îi vor ancheta”, se arată în comunicat.

Deputatul USR Stelian Ion a declarat că sunt evidente „interesul şi disperarea unora de a scoate magistraţii de sub competenţa DNA”.

„De la momentul înfiinţării, DNA a obţinut 117 condamnări definitive ale unor magistraţi corupţi, existând alte procese pe rol. În cazul SIIJ, creată în 2018, în plină epocă Dragnea, nu există nicio trimitere în judecată pentru corupţie. Magistraţii care se simt cu musca pe căciulă se tem, politicienii care vor protecţie din partea justiţiei pentru toate fărădelegile comise se tem şi ei. Coaliţia PSD-PNL-UDMR mimează astfel desfiinţarea SIIJ, printr-un proiect perfid care de fapt înfiinţează un alt mecanism, mai diabolic chiar decât Secţia Specială”, a susţinut Stelian Ion.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare