Alianța USR-PLUS anunță că au fost deciși pașii necesari pentru fuziunea celor două partide, afirmând că pregătirea procesului și condițiile de fuziune vor fi aprobate în congresele reunite ale celor două partide.
„USR și PLUS se îndreaptă către fuziune. USR și PLUS au decis, astăzi, pașii spre fuziune. Comitetul Politic al USR și Consiliul Național PLUS au mandatat birourile naționale să demareze pregătirea procesului și condițiilor de fuziune, care vor fi aprobate în congresele reunite ale celor două partide”, potrivit unui comunicat transmis de Alianța USR PLUS.
Un procent de 91% dintre membrii USR au votat la referendum pentru poziționarea doctrinară ca partid de centru dreapt, liderul formațiunii Dan Barna subliniind că rezultatul nu înseamnă o schimbare de poziție, ci o consolidare a sa.