Uniunea Salvați România îi cere Guvernului să găsească soluții reale pentru neregulile transmise de medicii de la Spitalul Universitar din București. Este inacceptabil ca un spital universitar să aibă doi medici în greva foamei din cauza condițiilor în care lucrează iar conducerea spitalului să-i pună să aleagă între vouchere de vacanță și sporuri.
USR își exprimă îngrijorarea față de neregulile declarate de cadrele medicale de la Spitalul Universitar din București. USR îndeamnă medicii să iasă în față și să spună care sunt condițiile din spitalele în care zilnic se tratează mii de români.
“Ce se întâmplă în aceste zile la Spitalul Universitar este vârful iceberg-ului subfinanțării cronice a sistemului de sănătate din România. Majoritatea spitalelor din țara noastră funcționează cu autorizații temporare și planuri de conformare. Corpuri întregi de clădire sunt insalubre sau inadecvate ca și circuite medicale. Materialele sanitare sunt insuficiente și se fac compromisuri permanente pentru un act medical decent. De altfel una din cauzele cele mai importante ale exodului medicilor este chiar vulnerabilitatea practicii medicale într-un sistem medical cu atâtea nereguli, excesiv birocratizat, ineficient, și cu risc major de malpraxis”, transmite senatorul USR Adrian Wiener, membru în Comisia pentru sănătate publică.
Domeniul strategic al sănătății nu a fost niciodată o prioritate a guvernărilor care s-au perindat în ultimii 20 de ani, ci a reprezentat doar premisa pentru declarații populiste și angajamente electorale lipsite de substanță.
USR subliniază că există o discrepanță majoră între salarizarea și finanțarea sistemului public de sănătate, majoritatea spitalelor din România au peste 90% din buget dedicat masei salariale. Există soluții pentru creșterea finanțării spitalelor iar USR va depune un astfel de proiect legislativ chiar în următoarea sesiune parlamentară din toamnă.
“Trebuie să ascultăm vocea cetățenilor. Este suficient să căutăm pe Google Spitalul Universitar și să vedem ce spun cetățenii despre serviciile și condițiile oferite de acest spital. Oribil este un termen des întâlnit în descrierilor lor. Nu înțeleg gestul conducerii care s-a delimitat de protestul personalului auxiliar și aștept cu mare interes raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății, din care sper să aflăm cum și pe ce sunt cheltuite fondurile publice. La fel, mi-aș fi dorit să văd o mai mare implicare și din partea municipalității pe acest subiect. Doamna Firea știe că există articolul 1 în legea 190 care îi permite să finanțeze, în completare, spitalele din București, chiar dacă ele țin pe hârtie de Ministerul Sănătății. Dar asta sigur ar însemna ca doamna Firea chiar să aibă o viziune politică și administrativă asupra capitalei, ceea ce nu e cazul, din păcate”, a precizat deputatul USR Tudor Pop, membru în Comisia pentru sănătate și familie.
USR conchide că este momentul ca primăriile din România să se implice activ în finanțarea spitalelor care deservesc propriile comunități. Primarii să se simtă cu adevărat responsabili față de școală, stradă și spital iar cheltuirea electoralistă a banilor contribuabililor să înceteze