USR spune că a avut dreptate și de aceea Iohannis a retrimis Legea avertizorilor de integritate în Parlament

Cererea de reexaminare a președintelui asupra Legii avertizorilor de integritate confirmă ceea ce a spus USR în Parlament: România riscă să râmână fără fonduri eruopene din cauza unor modificări introduse în lege de deputat PSD Laura Vicol, spune USR.

„Această lege trebuie modificată urgent astfel încât să asigure transpunerea corectă a Directivei europene privind protecția persoanelor care raportează nereguli, fiind jalon în PNRR. Totodată, Laura Vicol, pesedista care a contribuit substanțial la măcelărirea legii în Camera Deputaților, trebuie să-și dea demisia de la conducerea Comisiei juridice.

În cererea de reexaminare trimisă Parlamentului, președintele Klaus Iohannis invocă exact argumentele USR privind riscul declanșării unei proceduri de infringement și al activării mecanismului de condiționalitate a fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept.

Pentru ca trimiterea în Parlament spre reexaminare să nu rămână un simplu exercițiu de imagine este însă nevoie ca parlamentarii coaliției patronate de președintele Iohannis să și accepte, în cadrul dezbaterilor ce vor urma, modificarea legii avertizorilor de integritate astfel încât să fie transpusă corect directiva europeană și să se asigure o protecție sporită persoanelor care dezvăluie neregulile din instituțiile publice.

Așa cum a făcut-o și în cadrul primei runde de dezbateri din Senat, respectiv din Camera Deputaților, USR va depune și acum amendamentele necesare și va lupta pentru ca o lege atât de importantă să nu fie golită de conținut și să răspundă intereselor românilor și ale României, nu intereselor Coaliției PSD-PNL-UDMR.

USR solicită, în acest context, demisia deputatei PSD Laura Vicol de la președinția Comisiei juridice a Camerei Deputaților, în condițiile în care aceasta a propus amendamentele care au măcelărit legea avertizorilor de integritate, amendamente susținute, apoi, în bloc, de deputații PSD-PNL-UDMR, cu ignorarea avertismentelor lansate de opoziție și de reprezentanții societății civile.

USR continuă să lupte pentru ca PSD, PNL și UDMR să nu mai poată băga sub preș gunoiul din instituțiile și autoritățile publice și pentru ca persoanele care abuzează de funcțiile pe care au ajuns să le ocupe prin numiri politice să răspundă pentru faptele lor”, a transmis USR printr-un comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare