USR spune că va transpune în lege recomandările Comisiei de la Veneția

  • Uniunea Salvați România transmite printr-un comunicat că va depune proiecte de lege pentru a pune transpune toate recomandările Comisiei de la Veneția în legile justiției și codurile penale, imediat după publicarea rapoartelor oficiale.

    USR consideră că este foarte important ca România să se alinieze la standardele europene în domeniul justiției pentru a dovedi partenerilor externi că lupta anti-corupție rămâne o prioritate a țării noastre. Faptul că România este condusă temporar de un partid al penalilor nu trebuie să afecteze parcursul european al țării noastre.

    USR a insistat în mod constant ca legile justiției și codurile penale să fie modificate, numai după obținerea unui aviz din partea Comisiei de la Veneția, dar coaliția PSD-ALDE a refuzat solicitarea avizului, de frica unei evaluări internaționale. Măcar în ceasul al 12-lea, această coaliție toxică pentru România trebuie să preia recomandările Comisiei de la Veneția pentru că altfel pune în pericol poziția țării noastre în Uniunea Europeană.

    Cu Tudorel Toader și coaliția PSD-ALDE la guvernare, România nu are nicio șansă să mai scape de Mecanismul de Cooperare și Verificare sau să intre în spațiul Schengen. Această coaliție și-a făcut o prioritate din a submina statul de drept și independența justiției, deși acestea au fost criterii importante de aderare în Uniunea Europeană. Liviu Dragnea împinge România pe drumul periculos deschis de Ungaria și Polonia„, mai spune USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare